Influent critic de arta, jurnalist de imens talent, polemist redutabil si respectat ganditor neoconservator, Hilton Kramer (1928-2012) a fost unul dintre ultimii reprezentanti a ceea ce s-a numit grupul intelectualilor din New York. Vreme de decenii principalul critic de arta de la “New York Times”, el a fost in egala masura un promotor al avangardei, al modernismului estetic si un adversar al fragmentarii si artificialitatii filistine pe care o asocia cu post-modernismul. A fost un intelectual anti-totalitar care si-a aparat optiunile fara sa-i pese de pasagerele mode si falsele popularitati. A facut cariera formularea sa legata de bienalele de la Muzeul Whitney, carora le reprosa ostentatia snoaba si absenta unei viziuni artistice care sa recunoasca dreptul la placere, la bucurie, la fervoare, daca vreti. Pentru Kramer, post-modernismul in arta nu era altceva decat “modernism lipsit de credinta insufletitoare in nobletea si pertinenta mandatului cultural”. Si-a facut intrarea triumfal in critica de arta polemizand, in “Partisan Review”, cu insusi Harold Rosenberg, pe atunci pontiful incontestabil al canonului modernist, autorul unei carti esentiale despre “traditia noului”. In acea perioada, Harold Rosenberg, Clement Greenberg si Meyer Schapiro dadeau tonul in critica de arta americana, erau vocile avangardei, “patronii” spirituali ai expresionismuuli abstract. Odata afirmat, Kramer devenit pentru ani de zile editorul revistei “Arts Digest”, poate cea mai importanta publicatie pe domeniu din Statele Unite. A pornit ca un copil teribil al literelor americane si a ramas pana la sfarsit, asemeni unui Richard Pipes, un nealiniat. Conservatorismul sau a fost unul al sensibilitatii politice si metafizice, al unei viziuni despre lume, politica si arta. In spiritul lui Lionel Trilling, Kramer a scris despre acele rascruci insangerate unde se intalnesc arta si politica