Au trecut zece ani de cand un prim-ministru al Romaniei l-a atacat. Dar el rezista, indestructibil ca un Bruce Willis al medicamentelor: cu cat il lovesti mai tare, cu atat e mai infipt. Nu este altceva decat un extract din frunzele copacului Ginkgo Biloba si circula pe piata sub nume diferite (Tanakan, Bilobil, etc.). Aceasta substanta, pentru care de un deceniu se platesc anual 17 milioane de euro de la buget, este cel mai potrivit exemplu practic care ne ajuta sa intelegem mecanismul prin care institutiile statului roman decid cum si pe ce sa cheltuie banii cetatenilor.
In 2002, premierul Adrian Nastase facea scandal pentru ca un medicament pe baza de plante, folosit in principal pentru tratamentul bolii Alzheimer, se afla in topul medicamentelor compensate generand anual cheltuieli de peste 100 miliarde lei vechi. “Se dau banii pe medicamente cu nume de discoteca”, spunea atunci Nastase. “Nu se mai poate continua asa.”
Dar s-a continuat. Si nu un an sau doi, ci un deceniu. Specialistii din Ministerul Sanatatii au fost atunci atat de “impresionati” de furia primului-ministru incat au decis reducerea subventiei pentru Tanakan de la 65% la 50%. O decizie atat de “radicala” incat, in 2006, Ginkgo Biloba aparea din nou, de aceasta data sub numele de Bilobil, in topul celor 20 de medicamente compensate pentru care statul a cheltuit cel mai mult.
Un principiu de baza recunoscut la nivel european spune ca un medicament trebuie sa se afle pe lista medicamentelor compensate de catre stat atunci cand uzul sau este fie vital pentru pacient, fie se justifica printr-o eficienta terapeutica si economica crescuta. Comisia din Ministerul Sanatatii care judeca intrarea sau eliminarea unui medicament de pe lista compensatelor se numeste astazi Comisia Nationala de Transparenta. Mai exista in Ministerul Sanatatii cateva comisii formate din medici s
