Demisia lui Sorin Frunzăverde din PDL chiar nu surprinde. Nici faptul că, odată cu el, pleacă o mulţime de primari şi de parlamentari portocalii, iar gripa de primăvară se va extinde. Deja se anunţă alte şi alte părăsiri ale unui barcaz găurit, cu tot cu căpitanul în degringoladă şi cu şeful lui de echipaj, complet zăpăcit. Evenimentele s-au conturat treptat, mai ales în ultimii doi ani, de când PDL orbecăie ca un beţiv agresiv, neştiind nici unde-i poteca, nici cu cine sau de ce are a se răfui.

Tot mai mult şi mai iritant, insuportabil chiar, pentru întreaga societate, gaşca lui Boc, incapabilă să administreze ţara, a căutat să o stăpânească brutal, prin măsuri economice şi sociale tâlhăreşti, prin prăduirea făţişă a banului public, incercând să impună un model de stat poliţienesc, de tipul celui pe care profesorul Marga îl definea ca fiind un mussolinism de început, cu vădite tendinţe de degenerescenţă înspre autoritarism, înspre dictatură. Tipic, de altfel, economiilor emergente.

Nu este vorba de un stat poliţienesc ce se exprimă doar cu bâtele jandarmilor, ce înmoaie oasele unor adolescenţi care acuză potlogăriile din fotbal, ori fugăresc prea puţinii protestatari de la Universitate, ci despre o structură politică mult mai amplă şi mai complexă, gândită şi formată în aşa fel, încât să strivească din faşă orice murmur, orice opoziţie democrată. Să juguleze treptat şi dur orice drepturi economice şi sociale, pe care cetăţenii şi le mai regăsesc doar în paginile Constituţiei, mototolite de câţiva ani de o Coaliţie de guvernare construită de chiriaşul de la Cotroceni după chipul şi asemănarea sa. Şi preocupată ca, prin abuz şi măsuri discreţionare, să-şi îngraşe propria şi corupta piramidă, formată din vechili de partid şi neamurile lor, din clienţi politici şi din oricine cotizează cât şi unde trebuie.

Chintesenţă a acestui mod de a guverna este