Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV! Iubita lui Mitoşeru şi-a făcut bagajele şi a plecat de acasă

Publicat in Click, joi 29 martie 2012 ·

Mitoşeru şi fumoasa lui iubită Noemi nu mai formează un cuplu! Cei doi au încercat să-şi salveze relaţia din decembrie, când au stat despărţiţi o săptămână, însă, marţi, ruptura a devenit definitivă. "Nu mai simţeam mare lucru cam de un an!", a declarat Mihai pentru Click!

Final de drum pentru Mihai Mitoşeru şi frumoasa Noemi! După şase ani de iubire pasională, când mulţi se aşteptau ca reuşitul cuplu să-şi pună pirostriile, cei doi au decis, marţi seară, să o ia pe drumuri diferite. Noemi (24 de ani) şi-a strâns deja o parte din lucruri şi s-a mutat la o pritenă, lăsându-i lui Mihai (36 de ani) amintire, pe căţelul Tomitză.

Frecuşurile dintre cei doi au început încă de la sfârşitul anului trecut, în decembrie, când cei doi au avut o ceartă în urma căreia au stat despărţiţi o săptămână. De atunci, timp de aproape patru luni, ei au tot încercat să-şi salveze relaţia, însă într-un final au decis că nu are rost să mai continue.

"M-am despărţit definitiv!Am ]ncercat în decembrie să rezolvăm situaţia, dar nu s-a putut. Nu e o glumă proastă, e viaţa noastră! Nu mai suntem de ieri (n.r. marţi) împreună! Adevărul e că eu de un an nu mai simţeam ok, aş că nu mai are nici un rost să ne mai minţim", a declarat Mitoşeru abătut pentru Click!

Cei doi foşti iubiţi evită acum să se mai întâlnească, motiv pentru care Noemi şi-a dat demisia de la cafeneaua Tora Tora, unde unul dintre patroni este chiar Mitoşeru şi unde ea era manager. "Cum era să fim despărţiţi şi, totuşi, să o văd toată ziua la cafenea?! Nu se putea!", a declarat acesta. Vineri, la cafenea va avea loc loc o prezentare Atmosphere, având-o ca invitată pe Marina Dina, acum Mitoşeru urm\nd să preia atribuţiile fostei iubite.

Căţelul Tomitză, cui rămâne?!

Pechinezul Tomitză a locuit timp de şase ani, cât a durat relaţia dintre Mihai şi Noemi, cu ei în casă. Căţelul este al

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 57 minute
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Persoanele aflate sub control judiciar vor putea purta brățări de supraveghere. Când va fi pusă în aplicare măsura VIDEO

Ziare.com acum 28 minute
Ordonanța de urgență care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite restricţii a fost adoptată

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum o ora
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum 58 minute
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum 2 ore
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum 2 ore
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 4 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 4 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°