Joi, 29 martie, British Council vă invită la ultimul concert din seria Stagiunii de Compoziție Britanică începând cu ora 19.00 la Centrul Național de Artă Tinerimea Română (str. Johann Gutenberg nr. 19).
Ultimul concert al seriei vă aduce împreună creații a șapte compozitori din generația de mijloc, foarte diferiți din punct de vedere stilistic. Vor fi prezentate lucrări variate, de la cele cu influențe funk ale lui Tansy Davies, la exotismul creației lui Richard Baker în Los Rabanos și, nu în ultimul rând, la lucrările corale ale lui Judith Weir transpunerea muzicală a poemelor lui George Herbert în Virtute, toate în interpretarea ansamblului Archaeus și a corului de cameră Preludiu. Concertul îi va avea ca invitați speciali pe compozitorul John Woolrich alături de curatorul Stagiunii de Compoziție Britanică, Philip Cashian, șeful catedrei de compoziție a Academiei Regale de Muzică din Londra. Mihaela Dedeoglu în dialog, în studio, cu Alis Vasile, arts project manager, Consiliul Britanic
Joi, 29 martie, British Council vă invită la ultimul concert din seria Stagiunii de Compoziție Britanică începând cu ora 19.00 la Centrul Național de Artă Tinerimea Română (str. Johann Gutenberg nr. 19).
Ultimul concert al seriei vă aduce împreună creații a șapte compozitori din generația de mijloc, foarte diferiți din punct de vedere stilistic. Vor fi prezentate lucrări variate, de la cele cu influențe funk ale lui Tansy Davies, la exotismul creației lui Richard Baker în Los Rabanos și, nu în ultimul rând, la lucrările corale ale lui Judith Weir transpunerea muzicală a poemelor lui George Herbert în Virtute, toate în interpretarea ansamblului Archaeus și a corului de cameră Preludiu. Concertul îi va avea ca invitați speciali pe compozitorul John Woolrich alături de curatorul Stagiunii de Compoziție Britanică, Phi