Privatizarea marilor companii de stat, unele cu datorii si pierderi uriase, altele cu un profit de invidiat, e un lucru bun. In sine si in teorie. Managementul si mentalitatea investitorului privat ar trebui sa conduca spre o insanatosire a sistemelui din multe puncte de vedere.
In primul rand ar stopa pierderile care provin din scurgerea banilor catre clientela politica. In fond, marile tunuri in Romania au fost date tocmai prin aceste "gauri negre" ale economiei, care au fost supte pana la epuizare de marea gasca a afaceristilor introdusi in sistem de catre politic.
Ca aproape niciodata marile privatizari nu au fost facute in favoarea si spre castigul romanilor, e o alta problema. E la fel de adevarat ca de multe ori am fost presati tot politic din afara sa vindem, cat mai repede, ceea ce a condus in multe cazuri la privatizari esuate sau in totalul dezavantaj al interesului national. Petrom - OMV e cel mai bun exemplu pentru a intelege ca nu a fost rau ca s-a facut, desi putea sa fie si mult, mult mai bine. Acum statul roman scoate din nou la mezat ce i-a mai ramas din marile companii.
In luna martie sunt programate privatizari in masa. Vanzarea pachetului minoritar detinut la Petrom, privatizarea a 10% din Transgaz, pachete de actiuni de la Hidroelectrica si Nuclearelectrica plus seria de licitatii pentru bunurile detinute de RAAPPS. In total, statul estimeaza sa adune peste 2 miliarde de euro din vanzari. O suma frumusica, mai ales in prag de alegeri, cu atat mai mult cu cat marea problema in Romania a fost intotdeauna destinatia banilor proveniti de pe urma marilor privatizari.
Cum deja si cuprul Romaniei a fost vandut pentru doar 200 de milioane de euro, graba si setea de bani de care da dovada Guvernul tradeaza o urgenta suspecta. Poate ca o fi vorba despre identificarea resurselor pentru finantarea "reintregiri