Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARHIVELE COMUNISMULUI Operaţiunea „Nord“: deportarea în masă a „sectanţilor“ basarabeni

Publicat in Adevarul, joi 29 martie 2012 ·

La 1 aprilie 1951, în zorii zilei, 723 de familii din RSS Moldovenească, reprezentanţi ai cultului religios iehovist, au fost încărcate în marfare şi trimise în Siberia.

Cel de-al treilea val de deportare în masă a basarabenilor, cunoscut ca operaţiunea „Sever" („Nord", denumită astfel după zona în care locuiau preponderent persoanele ce urmau să fie încărcate în vagoane) a fost bine organizată la indicaţia Moscovei. La ea au participat 1.948 de militari din cadrul Ministerului Securităţii de Stat (MSS) al RSSM, 546 de lucrători operativi ai MSS, 275 de miliţieni, inclusiv 750 de activişti locali. Pentru transportarea la gară au fost folosite 415 maşini, ulterior deportaţii fiind îmbarcaţi în două eşaloane sau 135 de vagoane.

În Uniunea Sovietică sectele erau considerate ilegale de autorităţi, deoarece nu erau controlate de partid (în cazul RSS Moldoveneşti, de organele de securitate, dar şi de împuternicitul Consiliului pentru Afacerile Cultelor Religioase). Potrivit estimărilor securităţii moldoveneşti, în 1947 numărul adepţilor cultului iehovist era de până la 2.500 de persoane, majoritatea locuind în judeţele Bălţi şi Soroca (raioanele Lipcani, Briceni, Brătuşeni, Edineţ, Râşcani, Târnova).

SCRISOARE LUI STALIN

Subiectul deportărilor martorilor lui Iehova i-a fost comunicat lui Stalin încă în luna octombrie 1950. La acea dată, ministrul Securităţii de Stat al URSS, V.S. Abakumov, argumenta printr-o notă informativă intitulată: „Cu privire la necesitatea deportării din regiunile de vest ale Ucrainei şi Belorusei, din RSS Moldovenească, RSS Letonă, RSS Lituaniană şi RSS Estonă a membrilor secţiei antisovietice a iehoviştilor şi membrilor familiilor acestora".

Foto: Scene asemănătoare au avut de înfruntat şi moldovenii la 1 aprilie 1951/ www.ausstellung-zwangsarbeit.org

Ca urmare, Stalin a dispus ca deportarea să aibă loc în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 2 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum o ora
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 4 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 2 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 9 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 9 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 5 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°