Rusia are sindromul vulpii care zice ca strugurii sint acri cind nu ajunge la ei. Pentru ca daca ea ar fi capabila sa realizeze Scutul, n-ar ezita nici un moment. Neputind sa-l faca, a ales calea construirii unor rachete tot mai perfectionate care sa sparga Scutul. Zilele trecute, toate canalele media - interne si internationale - au difuzat informatia ca Summit-ul NATO - Rusia din luna mai a fost anulat. Nici intilnirea, din aceeasi luna, dintre V. Putin, noul (vechiul) presedinte al Rusiei, si Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, nu va mai avea loc. Motivul oficial: calendarul politic aglomerat din Rusia. Motivul real este cu totul altul si tine de relatia extrem de complicata si sinuoasa dintre cele doua parti, incepind cu 1991, anul destramarii URSS. Rusia s-a declarat, inca de atunci, mostenitoarea de jure a Uniunii Sovietice, mai ales in relatiile internationale. De exemplu, toate ambasadele URSS - ma refer la patrimoniu - au revenit Rusiei. Dar Rusia a mostenit si relatiile foarte complicate ale fostei URSS si ale Tratatului de la Varsovia cu NATO, relatii care au dominat si definit - pina la un punct - ceea ce s-a numit Razboiul Rece. Decenii in sir cele doua parti au fost competitori intr-un joc cu miza globala, s-au suspectat permanent, s-au santajat atunci cind au avut ocazia, s-au intrecut in armamente si „lupta pentru pace", au dat inapoi atunci cind se apropiau prea mult de marginea prapastiei - razboiul nuclear -, s-au spionat zi si noapte oferind teme inepuizabile literaturii si cinematografiei etc., dar, una peste alta, au reusit sa pastreze pacea mondiala. Ba chiar au incheiat si intelegeri prin care si-au redus substantial armamentul nuclear si conventional (START I, II), iar in unele parti ale lumii au pus umarul impreuna la stoparea unor catastrofe umanitare, genocide etc. Dupa 1991 lucrurile au luat o intorsatura spectaculoasa. In