• Senzatia pe care o are cineva care intra pentru prima data intr-o sala de operatie de la chirurgie cardiovasculara este aceea de teama • Totul este o necunoscuta si te intrebi daca cei care manuiesc aparatele nu pot incurca vreun fir sau tub, sa faca vreo greseala, dar asa ceva nu se intampla, pentru ca, acolo, toti sunt profesionisti • In sala de operatie, chirurgii si asistenti medicali sunt o echipa, pentru ei, in acele clipe, nu exista altceva in afara de bolnav • Profesorul Grigore Tinica se apropie de 25.000 de interventii pe cord, dar in fiecare zi are emotii cand intra in sala de operatie • Nu are un ritual anume, dar inainte de a trece dincolo de usa salii il roaga pe Dumnezeu sa-l ajute • "Am emotii pentru ca sunt om, nu robot. Dar emotiile nu mai sunt ca la primele operatii. Tot timpul ma rog la Dumnezeu. Nu am un ritual anume. Unii colegi, cand ajung in spital, se opresc si se roaga in capela. Ma rog la Dumnezeu sa ma ajute si sa ii ajute si pe pacienti", a spus chirurgul Tinica
Ieri, ora 7.30, Institutul de Boli Cardiovasculare din Iasi. Pacientul, un barbat in varsta de 50 de ani, este dus in sala de operatie. Personalul e pregatit pentru o interventie chirurgicala pe care o va efectua prof. dr. Grigore Tinica. Incepe pregatirea bolnavului pentru interventia pe cord. Fiecare doctor, asistent medical stie foarte bine ce are de facut si locul pe care trebuie sa-l ocupe pe perioada pregatirii si desfasurarii operatiei. O multitudine de fire, luminite, aparate care deja sunt puse in functiune. Senzatia pe care o are cineva care intra pentru prima data intr-o asemenea sala de la chirurgie cardiovasculara este aceea de teama. Totul e o necunoscuta si te intrebi daca cei care manuiesc aparate nu pot incurca vreun fir sau tub, sa faca vreo greseala. Nu, asa ceva nu se intampla, pentru ca acolo toti sunt profesionisti. Bolnavului i se introd
