Caragiale, orice tip de text ar concepe, excelează prin precizia detaliilor. Din piesele şi din proza sa, de exemplu, se poate reconstitui o perfectă configuraţie a traseelor cele mai frecventate din Bucureşti, de la Gambrinus la Lăptărie ori de la Iunion pînă dincolo de Stabilament, pe Dealul Spirii (Sfîntu Ionică, Podul-de-pămînt, Sfîntul Ilie Gorgani, Mihai- Vodă, de la Stabilament în sus...).
La fel şi pentru Sinaia? Domnul Georgescu, madam Georgescu, puiul şi mamiţa mamiţichii puiului iau trenul de plăcere care pleacă din Gara de Nord, sîmbăta după-amiază, la orele trei fără cinci. La Sinaia, se ştie, domnul Georgescu va rătăci vreme de cinci ceasuri, căutînd, pe rînd, coşul cu provizii (salam, opt ouă răscoapte, un pui fript, două jimble, sare, piper, în sfîrşit, tot ce e de trebuinţă) care se află la coana Anica, puiul, pe madam Georgescu cu puiul. Traseul (întortocheat, cu reveniri şi învîrtiri pe loc, pentru că nimeni nu se află acolo unde se spune că este) inventariază hotelurile de mîna a doua (de două stele) din Sinaia: Mazăre, Manolescu,Voinea, Oppler, plus parcul cu muzica, loc de popas şi reculegere. Reperat şi recuperat în mijlocul tragediei de coana Anica, Mialache o va însoţi la Villa Măndica, unde, după ce n-a găsit loc nicăieri, e cazată partea slabă a familiei. Villa Măndica se află pe strada Furnica, aşa că Mialache are ceva de urcat, după rătăcirea (iniţiatică, of course) prin labirintul Sinaiei, în care el, căutătorul de mîncare, tocmai fusese pe punctul de a fi digerat („Sinaia nu se poate compara mai nemerit decît cu un stomac: o încăpere mai mult sau mai puţin largă, avînd două deschizături destul de strîmte. Te-a înghiţit odată Sinaia, nu mai poţi ieşi decît ori pe sus, spre miazănoapte, către Predeal, ori pe jos, spre miazăzi, către Comarnic“). Aici, fatalitate! Madam Georgescu a plecat în bună companie (madam Vasilescu,