Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ITM avertizează angajatorii: Achitaţi-vă datoriile, căci încep executările silite!

Publicat in Bihoreanul, vineri 30 martie 2012 ·

Într-o conferinţă de presă desfăşurată vineri, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, Nicolae Hoduţ, a prezentat două noi modificări legislative, aplicabile încă din luna martie: Legea nr. 51/2012 ce completează Legea 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, respectiv Legea nr. 41/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2011 privind administrarea creanţelor bugetare reprezentând comisionul datorat de angajatori până la data de 31 decembrie 2010.

În linii mari, Hoduţ a declarat că noile modificări dau o mai mare libertate de mişcare inspectorilor muncii. Pe lângă faptul că aceştia sunt protejaţi în cazul unor litigii, în sensul că ITM are posibilitatea să îi susţină financiar în instanţă, "s-a legiferat clar posibilitatea de a avea acces în orice spaţiu unde se desfăşoară activitate lucrativă".

"Acum avem dreptul să solicităm persoanelor fizice să se legitimeze, să îşi decline identitatea. În plus, angajaţii sunt de acum obligaţi să completeze acele fişe de identificare", a subliniat Hoduţ, afirmând că acest lucru nu se întâmpla până acum.

Controalele se vor desfăşura mult mai uşor şi pentru că, între altele, inspectorii au posibilitatea legală de a retrage un produs de pe piaţă ori să sisteze activitatea unei societăţi în cazul în care constată că este pusă în pericol viaţa unui om. În plus au dreptul de a lua declaraţii scrise, chiar şi fără martori, de la angajatori, salariaţi sau oricine poate da informaţii cu privire la obiectul controlului sau a cauzei cercetate. "Persoanele fizice sau juridice controlate au obligaţia de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă documentele şi informaţiile solicitate de către aceştia, necesare controlului ori cercetării evenimentului", a subliniat Hoduţ.

O altă noutate este faptul că de acum, în cazul în care inspectorul nu este lăsat să intre înt

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Franța s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024,

Ziua Constanta acum 4 ore
Selecţionata Franţei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Belgiei cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Dusseldorf Arena, conform Agerpres.ro

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 5 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum o ora
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 2 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 3 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Grecia introduce săptămâna de lucru de ȘASE ZILE din cauza scăderii populației și a lipsei de lucrători calificați

Gandul acum 3 ore
Guvernul grec spune că măsura introducerii săptămânii de lucru timp de 6 zile este necesară. Anterior, se discuta despre introducerea săptămânii de lucru timp de 4 zile în toată Europa. Dar din cauza populației în scădere și a lipsei de lucrători c

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°