N-am avut pana acum sentimentul ca PDL se afla pe tobogan. Nici cand Traian Basescu a anuntat masurile de austeritate, nici in momentul cand intentia de vot de-abia sarea de zece procente. Si nici macar dupa ce presedintele a aruncat ghioaga in capul medicului Raed Arafat, fapt care a scos mii de oameni in strada.
Am fost convins ca romanii se vor obisnui cu raul si pana la urma vor intelege ca fara banii FMI exista pericolul ca salariile si pensiile sa nu mai poata fi platite, deci reducerea cauciucului bugetar a reprezentat o salvare de moment, unica. Banuiam ca presedintele va scoate ceva din maneca, ca de obicei, iar fondatorul SMURD se va intoarce la minister. Am simtit ca Victor Ponta si Crin Antonescu nu vor lansa un desant de solutii-alternativa in multime, deoarece dorinta lor de sange si vointa de putere ii impiedica sa vada limpede singura lor foaie de parcurs castigatoare.
In plus, scorurile catastrofale pentru PDL din sondajele de opinie, chiar daca sunt reale (nu sunt, dar ajustarile s-au mulat pe o tendinta reala), arata o stare de spirit, o nemultumire, dezamagirea fata de faptul ca Traian Basescu nu a rezolvat toate problemele natiunii pocnind din degete. Un strigat.
Insa in ultimele saptamani, starea de nervozitate din principalul partid de guvernamant a atins un nivel care nu este de natura sa mobilizeze cea mai consistenta resursa a sa, si anume membrii aflati la baza acestei formatiuni.
Dosarele penale pentru coruptie, unele avand pe coperti nume grele, vezi cazul Sorin Apostu, foiala legata de migratia unor lideri de la varf, in frunte cu Sorin Frunzaverde, balbaielile din planul mesajului public, culminand cu schimburile de replici acide dintre vectorii de imagini, si nemultumirea fata de faptul ca Mihai Razvan Ungureanu nu deschide pusculita aflata la dispozitia sa sunt tot atatea probleme care i
