Aşa se numeşte excepţionala expoziţie a sculptorului Peter Jacobi, deschisă la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în luna lui Marte, când în fiecare zi, cu fiecare prilej, în fiecare gând, şi cu fiecare şoaptă, femeia trebuie să fie iubită, adorată, preţuită.
Câteva zeci de fotografii din secolul trecut, misterioase şi tulburătoare şi – cu siguranţă câteva femei de altădată, melancolice şi seducătoare, au fost pretextul artistului de a construi un discurs plastic personal şi rafinat. O punte între secole. Un omagiu adus feminităţii, eleganţei, candorii. O călătorie care începe în urmă cu un veac şi nu se termină azi. Călătoria unui mare artist, călătoria ultimului aristocrat, călătoria unui bărbat fermecător care, într-o primăvară rătăcită-n vară, şi-a pus o floare la butonieră şi acum se plimbă la braţ cu toate femeile frumoase ale acestei ţări.
Îmbrăcămintea şi podoabele au evidenţiat, din cele mai vechi timpuri, categoria socială a celor care le purtau. În satele noastre, "hainele de biserică" erau o adevărată carte identitară a românilor: povesteau despre starea civilă, statutul în comunitate, starea materială, ocupaţie, despre copiii intraţi în neam, despre legătura cu moşii şi strămoşii din ceruri.
La lumina lumânării şi a lămpaşelor, femeile şi tinerele fete munceau din greu să ţeasă straie, pentru toţi ai casei. Haine de zi cu zi, haine de sărbătoare, haine de zestre, de nuntă şi de îngropăciune. Chiar dacă putem vorbi despre un limbaj ţesografic puternic individualizat în fiecare zonă etnofolclorică a ţării, fiecare element de port era atent gândit, personalizat şi migălit cu asupra de măsură. Mândri, frumoşi şi adevăraţi, ţăranii de odinioară ne privesc peste timp, îmbrăcaţi în straie de muncă ori de sărbătoare, din imaginile surprinse mai întâi de pictori, apoi de fotografi.
Clujeanul Carol Popp de Szathmary avea 27 de a
