Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nămolul de Techirghiol" - minune a lumii

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 31 martie 2012 ·

Techirghiolul este, de vineri, gazda simpozionului medical „Nămolul de Techirghiol". Evenimentul este parte a proiectului „Să redescoperim Techirghiolul" şi are ca scop, conform spuselor primarului Adrian Stan, promovarea proprietăţilor lacului şi ale nămolului de Techirghiol, după o perioadă în care, e drept, notorietatea acestora a scăzut.

Simpozionul se derulează pe parcursul a două zile - vineri şi sâmbătă - şi reuneşte profesionişti din domeniu, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, medici ai Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol, primari şi reprezentanţi ai staţiunilor balneo-climaterice din România. Vasilică Rusu, managerul Sanatoriului Techirghiol, Lucian Mirescu, reprezentant al Institutului de Balneologie şi doctorul Constantin Munteanu, din partea Asociaţiei Române de Balneologie, au fost de asemenea prezenţi la eveniment. Nu au lipsit de la simpozion nici consulul general al Federaţiei Ruse la Constanţa, Mikhail Reva, şi nici consulul onorific al Italiei la Constanţa, Franco Franccarollo.

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"

Despre beneficiile tratamentelor cu nămol sapropelic a vorbit Olga Surdu, medic în cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol. Citându-l pe Lucian Blaga - „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea" -, doctorul a lăsat de înţeles că, în opinia sa, nămolul este o minune. „Nămolul e dincolo de poezie şi de ştiinţă", a declarat Olga Surdu. Ea a insistat asupra proprietăţilor nămolului, precizând că acesta are rolul de a stimula organismul pacienţilor în vederea unor răspunsuri complexe, utile medicilor.

Nămolul de Techirghiol este rezultat al florei şi faunei lacului. „Părinţii" nămolului sapropelic sunt alga cladorfora şi crustaceul artemia salina, care, prin degradare, produc o substanţă cu proprietăţi unice. Techirghiolul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 13 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 10 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Cine e Elena Lasconi, noul șef al USR. Drumul de la televiziune către candidatura la prezidențiale

Adevarul acum 13 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR, care a afirmat că își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, și-a inceput cariera în politică în 2019, după 25 de ani de televiziune. Acum, Lasconi este la al doilea mandat de primar în C

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 7 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 5 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 8 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

1.053 de posturi în Poliţie, scoase la concurs. 453 pentru „civili”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac online,

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 6 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°