Cei mai multi dintre politicienii romani au ceva din toapa de mahala care-si incalta in sandale sclipitoare, aduse din Turcia, picioarele cu tarana intre degete si oja sarita de pe unghii. Le place sa se dea "de clasa", "cu stil", au ifose de sange albastru, afiseaza modele inalte, insa din fiecare vorba si din fiecare gest respira primitivismul, ipocrizia si subtirimea.
Am avut saptamana aceasta doua exemple graitoare si aproape concomitente. Victor Ponta, stralucind precum un bec, s-a visat Tony Blair, iar Elena Udrea s-a comparat, din nou, cu Margaret Thatcher, intrata in politica, nu-i asa, la fel de blonda si contestata ca ea.
Singurul lucru pe care Tony Blair si Victor Ponta il au in comun este apartenenta, teoretica, la stanga europeana. In fapt, este ca si cum ai spune ca Maryl Streep si Oana Zavoranu sunt amandoua, nu-i asa, actrite de film. Dar daca Victor Ponta este presedintele unui partid ce promoveaza o stanga primitiva, dedicata electoratului captiv, sensibil la populisme, inadaptat economiei de piata si dependent de stat, Tony Blair, dimpotriva, are meritul de a fi modernizat Partidul Laburist, de a-l fi adus mai apoape de centru in total respect fata de piata libera si regulile ei.
Toate acestea au fost posibile pentru ca Tony Blair are cel putin doua calitati necunoscute politicii romanesti: viziune si consecventa. Acestea i-au asigurat trei victorii consecutive in alegeri.
Dar pana acolo a fost multa munca. Tony Blair a ajuns premier in 1997, la 18 ani dupa intrarea in Partidul Laburist. Avea si el un socru cu bune conexiuni in lumea politica, ceea ce insa nu i-a fost de niciun folos. A luat-o de jos, a participat la selectii, a luptat cu sanse putine pentru un colegiu modest si, pas cu pas, a crescut. Nu s-a expandat deodata, umflat de rudenii si conjucturi favorabile.
Desi fiecare detali
