Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria se gândeşte să cumpere gaze de şist ieftine din România

Publicat in Antena 3, sâmbătă 31 martie 2012 ·

Bulgaria are în vedere cumpărarea de gaze de şist ieftine din România, în cazul în care va construi o termocentrală în locul proiectului privind centrala nucleară de la Belene, a anunţat premierul bulgar Boiko Borisov, informează Novinite.com.

"Dacă românii vând gaze de şist ieftine de la Chevron, va fi creată o conductă şi suntem îndeajuns de avuţi, nu văd ce ne-ar opri să le cumpăram din România", a declarat premierul bulgar, referindu-se la situaţia proiectului Belene şi la posibilitatea aprovizionării viitoarei centrale atomoelectrice cu gaze de şist din Bulgaria.

Boiko Borisov a făcut această declaraţie surprinzătoare, după ce guvernul bulgar a anunţat că renunţă la construirea centralei nucleare de la Belene, conform unui acord de participare bulgaro-rus semnat în 2006 între cele două părţi.

Comentariul sarcastic al prim-ministrului exprimă de fapt iritarea sa faţă de protestele societăţii civile bulgare care au obligat executivul de la Sofia să accepte un moratoriu privind exploatarea şi extragerea gazelor de şist în Bulgaria, la doar câteva luni de la acordul cu Chevron.

Bulgaria s-a confruntat cu proteste vehemente din partea militanţilor pentru mediul încojurător, foarte preocupaţi de riscul contaminării pânzei freatice în urma exploatării şi extragerii gazelor de şist în nord-estul Bulgariei.

Recent, guvernul de la Bucureşti a aprobat acorduri petroliere semnate de partea română cu Chevron, ceea ce îi va permite companiei să extragă gaze neconvenţionale în zone situate în apropierea frontierei cu Bulgaria.

Bulgaria are în vedere cumpărarea de gaze de şist ieftine din România, în cazul în care va construi o termocentrală în locul proiectului privind centrala nucleară de la Belene, a anunţat premierul bulgar Boiko Borisov, informează Novinite.com.

"Dacă românii vând gaze de ş

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandalul de la Sectoarele 1 şi 2. PSD: Cei de la USR au pierdut dreptul de a contesta rezultatul când au semnat procesele verbale

Mediafax acum o ora
„Referitor la presiunile disperate făcute de USR pentru renumărarea voturilor de la Sectoarele 1 şi 2 ale Capitalei, PSD face precizarea că în momentul numărării voturilor în secţiile de votare reprezentanţii USR nu au avut nimic de obiectat în priv

Peste 10.000 de locuri la UVT, în cadrul procesului de admitere din anul 2024 (P)

Timpolis acum 3 ore
Foto: UVT Viitorii studenți ai Universității de Vest din Timișoara au început deja procesul de admitere, prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea cât mai uşoară, admitereonline.uvt.ro. Peste o mie de candidați și-au

"Ziua Părinţilor de Îngeri" va fi marcată pe 15 octombrie! Părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită

Ziua Constanta acum 2 ore
"Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie, iar părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, timp de jumătate de an, prevede o lege p

Candidatul independent Vlad Gheorghe cere renumărarea voturilor: Sunt zeci, sute, mii de voturi care nu se mai regăsesc în procesele verbale

News.ro acum o ora
Candidatul independent la alegerile europarlamentare şi actual eurodeputat Vlad Gheorghe a anunţat că va solicita renumărarea voturilor. El a spus că, la numărătoarea oficială, „am crescut cu mii de voturi până azi - deja 231.877 voturi validate ofi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 10.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 4 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 5 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

George Tuță: Fiecare dintre noi poate să facă această aritmetică simplă, să adune voturile, să îşi dea seama că sunt corecte

HotNews acum 57 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuță, consideră că numărătoarea voturilor a fost făcută corect, liberalii calculând în funcție de datele oficiale ale AEP, „unde în cea mai mare parte au fost corecte”. Miercuri dimineața, contraca

Aproximativ 33.000 de perechi de încălţăminte sport contrafăcută, în valoare de 5 milioane de euro, descoperite în patru containere sosite în Portul Constanţa/ Un ucrainean oferise 20.000 de dolari pentru a nu fi controlate containerele

News.ro acum 2 ore
Aproximativ 33.000 de perechi de încălţăminte sport contrafăcută, în valoare de 5 milioane de euro, au fost descoperite în patru containere sosite în Portul Constanţa, au anunţat poliţiştii de frontieră. Ei au precizat că un cetăţean ucrainean este

Constanţa: Un bărbat s-a stropit cu benzină şi a încercat să îşi dea foc în parcarea unui centru comercial/ El a fost imobilizat la timp şi transportat la clinica de psihiatrie

News.ro acum 56 minute
Un bărbat de 34 de ani s-a stropit cu benzină, miercuri, şi a încercat să îşi dea foc în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, dar a fost imobilizat la timp şi transportat la clinica de psihiatrie.

Ciucă: Spun cu toată responsabilitatea - PNL va avea candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 54 minute
„Vă pot spune cu toată responsabilitatea că Partidul Naţional Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale. Toate aceste scenarii, cum este normal în viaţa politică şi în dezbaterea publică, fac deliciul analizelor. Nu se va schimba

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/31°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

22°
mie.

16°/23°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°