Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paralizarea Barcelonei. Greva generală din 29

Publicat in Vox Publica, duminică 1 aprilie 2012 ·

Acum o lună, guvernul a trecut în Parlament pachetul de legi care vizează reforma pieței muncii, care prevede ușurarea procedurilor de reducere a salariilor și a locurilor de muncă, cu scopul declarat de a flexibiliza și impulsiona angajările într-o țară cu un șomaj de 23% (și aproape jumătate de tineri sub 25 de ani fără loc de muncă). Ultima grevă generală avusese loc în septembrie 2010 și fusese îndreptată tot împotriva schimbării reglementărilor de pe piața muncii, inițiativă susținută la acea vreme de Partidul Socialist. 29 martie coincidea cu a 100-a zi de la investitura guvernului conservator condus de Mariano Rajoy, care are ca țintă din partea Uniunii Europene reducerea deficitului de la 8,5 la 5,3% din PIB la sfârșitul anului acesta, adică o reducere netă de aproape 34 miliarde de euro (economiștii au calculat că aceasta înseamnă mai mult de 1000 de euro pentru fiecare spaniol). (sursa: The Guardian)

Cu câteva zile inainte fusesem avertizat de prieteni că pe 29 orașul va fi paralizat. Barcelona era împânzită de fluturași, stickere, graffiti și afișe care chemau populația la grevă („huelva” în spaniolă sau „vaga” în catalană). Deja de pe 28, în toate stațiile de metrou era afișat orarul redus pentru ziua grevei generale, denumită „29M”: 6:30-9:30 și 17:00-21:00, cât să ajungă și să plece privații de la serviciu. Transporturile erau sugrumate: pe lângă RENFE (CFR-ul spaniol), doar 30% din cursele operate de Iberia nu fuseseră anulate, iar Ryan Air sau Easy Jet anunțau la rându-le reduceri semnificative. De cum m-am trezit, Oana m-a informat pe mess că toate cursele Wizz Air fuseseră anulate, cu excepția celei care avea s-o ducă seara spre București. Citisem deja pe net diverse relatări și am întrebat-o care e situația în centru (ea stă în Raval, la doi pași de La Rambla și Plaça de Catalunya, centrul de interes al orașului) și mi-a zis că aude

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala Ligii Campionilor şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul - VIDEO

News.ro acum 38 minute
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Meciul de

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum o ora
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor. Al 15-lea trofeu din palmares!

Ziua Constanta acum 28 minute
Campioana Spaniei, Real Madrid, a câștigat ediția 2023/2024 a Ligii Campionilor, după ce a învins în finala jucată la Londra, pe stadionul Wembley, echipa germană Borussia Dortmund. Scorul a fost 2-0 (0-0), prin golurile marcate de Carvajal (74) și

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 5 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum o ora
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 7 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum o ora
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 5 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 5 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 3 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Vremea

București
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°