Acum o lună, guvernul a trecut în Parlament pachetul de legi care vizează reforma pieței muncii, care prevede ușurarea procedurilor de reducere a salariilor și a locurilor de muncă, cu scopul declarat de a flexibiliza și impulsiona angajările într-o țară cu un șomaj de 23% (și aproape jumătate de tineri sub 25 de ani fără loc de muncă). Ultima grevă generală avusese loc în septembrie 2010 și fusese îndreptată tot împotriva schimbării reglementărilor de pe piața muncii, inițiativă susținută la acea vreme de Partidul Socialist. 29 martie coincidea cu a 100-a zi de la investitura guvernului conservator condus de Mariano Rajoy, care are ca țintă din partea Uniunii Europene reducerea deficitului de la 8,5 la 5,3% din PIB la sfârșitul anului acesta, adică o reducere netă de aproape 34 miliarde de euro (economiștii au calculat că aceasta înseamnă mai mult de 1000 de euro pentru fiecare spaniol). (sursa: The Guardian)

Cu câteva zile inainte fusesem avertizat de prieteni că pe 29 orașul va fi paralizat. Barcelona era împânzită de fluturași, stickere, graffiti și afișe care chemau populația la grevă („huelva” în spaniolă sau „vaga” în catalană). Deja de pe 28, în toate stațiile de metrou era afișat orarul redus pentru ziua grevei generale, denumită „29M”: 6:30-9:30 și 17:00-21:00, cât să ajungă și să plece privații de la serviciu. Transporturile erau sugrumate: pe lângă RENFE (CFR-ul spaniol), doar 30% din cursele operate de Iberia nu fuseseră anulate, iar Ryan Air sau Easy Jet anunțau la rându-le reduceri semnificative. De cum m-am trezit, Oana m-a informat pe mess că toate cursele Wizz Air fuseseră anulate, cu excepția celei care avea s-o ducă seara spre București. Citisem deja pe net diverse relatări și am întrebat-o care e situația în centru (ea stă în Raval, la doi pași de La Rambla și Plaça de Catalunya, centrul de interes al orașului) și mi-a zis că aude