Facem ce facem şi revenim la ideea de multiculturalitate. Nu de alta dar ce s-a întâmplat la UMF, nici vorbă de aşa ceva, de a ajuns politicul să-şi bage nasul şi să tranşeze cum a vrut el o problemă care normal ar fi fost să-şi găsească rezolvarea în cu totul altă parte.

În sprijinul multiculturalităţii ne ajută şi de această dată Universitatea de Artă din Târgu-Mureş, unde există două facultăţi, una de predare în limba română şi una în limba maghiară. Totul e ok, fiecare îşi vede de treaba lui, şi munca în domeniul creaţiei artistice îşi vede liniştită de treabă. Ce ne facem când la cele două limbi vorbite, româna şi maghiara se mai adaugă încă una, şi anume engleza. A fost cazul săptămâna trecută când studenţii scoţieni coordonaţi de Scott Johnson au susţinut ateliere de teatru alături de studenţii români şi maghiari. Rodul muncii lor a putut fi admirat la finele săptămânii trecute la Sala Studio, din care am înţeles, prin prestaţia studenţilor un lucru atât de simplu şi frumos, dar tototdată greu de adaptat plaiurilor noastre, faptul că mai multe culturi pot crea ceva frumos şi constructiv.

De ce la unii se poate şi la alţii nu? De ce teatrul îi ia faţa medicinei, că doar ambele sunt universale, de ce trei voci ajung să genereze un singur frumos, iar când vine vorba de doar două voci, în cazul UMF, acestea nu pot nici în ruptul capului să trateze un prezent şi aşa destul de suferind? Se pare că la UMF multiculturalitatea este dată la o parte, dezbrăcată cu neruşinare de halatul alb, menit să respecte jurământul lui Hipocrate care din câte ştiu nu ţine cont de limbă, apartenenţă etnică sau ce e şi mai grav, de apartenenţă politică.

Facem ce facem şi revenim la ideea de multiculturalitate. Nu de alta dar ce s-a întâmplat la UMF, nici vorbă de aşa ceva, de a ajuns politicul să-şi bage nasul şi să tranşeze cum a vrut el o problemă care normal ar