Denisa Vasilescu, ex-PNL, ex-PP-DD, şi-a anunţat, sâmbătă, candidatura la preşedinţia Consiliului Judeţean Braşov, din partea PSR – Partidul Socialist Român. „Vom organiza o serie de sondaje şi vom vedea de ce au nevoie braşovenii. În linii mari, programul este realizat. El este intitulat TARE – tineret, agricultură, reconstrucţie, energie”, a declarat Denisa Vasilescu, care este şi preşedinte executiv la nivel naţional. În ceea ce priveşte Primăria Braşov, „avem doi posibili candidaţi, iar cel care va candida la funcţia de primar va fi anunţat într-o conferinţă viitoare în urma sondajelor pe care le vom realiza”, a mai precizat sursa citată. Prezent sâmbătă, la Braşov, preşedintele Consiliului Suprem al PSR, Vasile Ogreanu (foto), a declarat că partidul va ocupa partea stângă a eşichierului politic şi va urmări ca alături de clasa marilor capitalişti să dezvolte o puternică clasă de mijloc. Denisa Vasilescu, ex-PNL, ex-PP-DD, şi-a anunţat, sâmbătă, candidatura la preşedinţia Consiliului Judeţean Braşov, din partea PSR – Partidul Socialist Român. „Vom organiza o serie de sondaje şi vom vedea de ce au nevoie braşovenii. În linii mari, programul este realizat. El este intitulat TARE – tineret, agricultură, reconstrucţie, energie”, a declarat Denisa Vasilescu, care este şi preşedinte executiv la nivel naţional. În ceea ce priveşte Primăria Braşov, „avem doi posibili candidaţi, iar cel care va candida la funcţia de primar va fi anunţat într-o conferinţă viitoare în urma sondajelor pe care le vom realiza”, a mai precizat sursa citată. Prezent sâmbătă, la Braşov, preşedintele Consiliului Suprem al PSR, Vasile Ogreanu (foto), a declarat că partidul va ocupa partea stângă a eşichierului politic şi va urmări ca alături de clasa marilor capitalişti să dezvolte o puternică clasă de mijloc.