”Bărbatul care a fost iubit, cât de puţin, de o femeie, din moment ce această iubire nu avea la bază nici calculul, nici interesul, este pentru totdeauna îndatorat acestei femei şi, orice ar face el pentru ea, nu va face niciodată atât cât a făcut ea pentru el”(AL. Dumas – Cugetări; extras ”Din înţelepciunea popoarelor lumii – aforisme, maxime, cugetări”).
De ce să fie atât de îndatorat un bărbat care a fost iubit dezinteresat de o femeie şi de ce n-ar putea putea el plăti cu nimic, niciodată iubirea dezinteresată? Mai întâi, să spunem că situaţia asta este oarecum valabilă şi pentru femei, căci cheia nu-i femeia sau bărbatul aici, ci însăşi iubirea lipsită de interese, de raţiuni omeneşti şi de calcule. Iubirea sinceră pe care o femeie i-o poartă unui bărbat este ca Scara pe care îngerii îl urcă pe cel iubit la cer. Asta-i doar o metaforă pentru creşterea, dezvoltarea, succesul şi vigoarea interioară a bărbatului iubit sau un fel de a spune că bărbatul puternic are în umbra sa o femeie puternică.
O femeie puternică nu este, însă, altceva decât o femeie care iubeşte dezinteresat. De fapt, asta-i singura formă de iubire care-l creează pe celălalt şi-l alină, îi dă putere fără ca el să ştie, să înţeleagă, deşi o simte, la rândul său. Iubirea unuia, această iubire dezbrăcată de calcule omeneşti, este cea mai puternică, mai frumoasă, mai măreaţă formă de manifestare a fiinţei, căci prin ea se transformă, se luminează şi se cunoaşte pe sine, în întreaga-i splendoare a creativităţii şi-a puterii, cel iubit. Poate Dumas s-a referit la bărbatul iubit pentru că bărbatul este forţa creatoare, activă a existenţei, pe când femeia reprezintă forma pasivă, cea care umple universul cu sentiment şi frumuseţe. Poate că-n distincţia tainică, încă necunoscută, dintre energia feminină şi cea masculină, regăsim taina puterii sufletului feminin, care iubeşte, şi a celui ce
