Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La ce bun cronica literara in vremuri tulburi?

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 3 aprilie 2012 ·

In plus, daca inainte rolul cronicii era sa stabileasca adevarata scara de valori, diferita de cea oficiala, astazi ea trebuie sa discearna intre atitea aparitii, caci de multe ori nonvaloarea este promovata mai zgomotos si mai eficient decit valoarea. Un cronicar adevarat este obligat, in astfel de cazuri, sa intervina, dincolo de interesele de grupari, redactii, edituri sau de alt fel.

Primesc, de la o vreme, mesaje in care scriitori amici imi transmit ca abia asteapta sa ma intorc la cronica literara, ca e pacat, ca asa si pe dincolo. Or, din cite stiu eu, de aproape 10 ani incoace, au fost doar 2-3 luni in care am refuzat sa mai fac critica de intimpinare. Acum vreo 7 ani, publicam uneori si cite 3 cronici pe saptamina (un ritm cu totul regretabil). In ultima vreme, de cind m-am mai copt, de cind am inceput sa trag la unele proiecte mai serioase, e drept ca am mai rarit intensitatea, dar de renuntat nu am renuntat. Si nici nu as putea sa ies cu totul din actualitate. Recunosc, ma agaseaza cind se apropie deadline-ul si trebuie sa-mi predau cronica la „Viata romaneasca", la „Contemporanul" sau la „Observator cultural", dar stiu bine ca, raminind doar la studiul riguros, academic, ceva mi-ar lipsi. De fapt, o parte din profilul meu de critic literar care incearca sa se ia in serios ar intra in hibernare. Reflexele ar incepe sa-mi amorteasca. De aceea, ma preocupa si Cantemir, si ultimul roman al lui Nicolae Breban, si Budai-Deleanu, si Radu Vancu, si Lovinescu, si debutul lui Doris Mironescu. E firesc sa fie asa, privesc chioris catre specialistul care ignora tot ce se intimpla in imediata sa apropiere. Dar ce mai inseamna critica de intimpinare azi? Desi a asigurat prestigii nu putine, cronica literara a fost mereu considerata la noi unul din genurile minore ale criticii. Mult mai respectate sint sintezele, marile proiecte pe care, de fapt, nu prea le avem,

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de averse şi vânt în 16 judeţe din ţară

Mediafax acum 29 minute
Potrivit ANM, sunt vizate de Codul portocaliu judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea şi Argeş. În aceste zone vor fi intensificări ale vântului, rafale în general

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum 44 minute
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Un incendiu misterios a distrus vila lui Putin, care adăpostește un „buncăr secret antinuclear”

HotNews acum o ora
Flăcările au distrus o vilă din munții Altai frecventată de președintele rus Vladimir Putin, una dintre reședințele de iarnă ale liderului de la Kremlin, unde se presupune ar fi fost ascuns şi un buncăr secret antinuclear, potrivit Corriere della Se

Incident ȘOCANT în București: Un polițist a fost lovit în cap cu o sticlă în cap, de un hoț, într-o benzinărie

Gandul acum 27 minute
Incident șocant în București, luni dimineața, în jurul orei 03:50. Un polițist din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în timpul programului, a fost victima unui incident violent într-o benzinărie din Sectorul 3. Potrivit informațiilor furnizate de Briga

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 2 ore
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum o ora
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 3 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 3 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 3 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/29°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

13°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°