Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut pentru 24 de ore pe Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, acuzându-l de constituirea unui grup infracţional organizat, opt infracţiuni de şantaj şi trei de abuz în seviciu.
Alături de Dimitriu, au mai fost reţinuţi Gabriel Mihuţ, director general la Camera de Comerţ Bucureşti, şi Gabriela Dumitriu, consiliera lui Sorin Dimitriu. Dimitriu este fratele lui Andrei Dimitriu, fostul preşedinte al Societăţii Române de Radio, actualmente directorul Filarmonicii "George Enescu". El a fost deputat din partea PNŢCD în mandatul 1996-2000, iar în anii '90 a condus Fondul Proprietăţii de Stat.
Procurorii anticorupţie îi acuză pe cei trei că, în perioada iunie 2010 - martie 2012, "au constrâns opt angajaţi ai instituţiei, prin ameninţarea cu încetarea contractului de muncă, să dea lunar o sumă de bani cuprinsă între 30% - 70% din valoarea drepturilor salariale cuvenite, precum şi să semneze, lunar, un înscris intitulat "contract de sponsorizare" cu instituţia, având ca obiect aceste sume de bani".
Sumele obţinute de cei trei depăşesc 300.000 de lei (aproximativ 100.000 de dolari). În cazul a trei dintre salariaţii care au refuzat să cotizeze şi au solicitat plata integrală a drepturilor băneşti cuvenite, conducerea CCIB le-a desfăcut contractele de muncă, fără a invoca un motiv plauzibil, mai spun procurorii.
Cei trei au fost reţinuţi luni, pentru 24 de ore, iar astăzi vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut pentru 24 de ore pe Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Român