Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii OTL cer ca părinţii copilului omorât de tramvai să fie cercetaţi (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, marți 3 aprilie 2012 ·

Un număr de 33 de angajaţi ai societăţii de transport local, şoferi şi vatmani, au protestat, marţi, în linişte, în Parcul Traian, cu faţa spre Palatul de Justiţie, "înarmaţi" cu o singură pancartă, pe care era inscripţionat numele Sindicatului Transloc, dar şi cu câteva foi de hârtie A4 pe care au scris "Protest" şi motivul ce i-a scos în stradă: "Suntem solidari cu colega noastră vatman acuzată pe nedrept de ucidere din culpă în sentinţa Curţii de Apel Oradea".

Astfel, angajaţii OTL au dorit să-şi demonstreze sprijinul faţă de vătmăniţa Schuster Ane Marie, care recent a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare şi, solidar cu OTL şi firma de asigurare, la plata a 50.000 de euro către familia unui adolescent de 13 ani care, în 2008, a murit în urma unui accident.

Băiatul, Patrick Miklos, singurul urmaş al familiei care administrează cunoscutul supermarket Karaviem, circula cu bicicleta pe trotuarul paralel cu linia de tramvai, la colţul străzii Cantemir cu Sextil Puşcariu, când a virat brusc la dreapta, prin faţa tramvaiului. Copilul a fost izbit din plin şi a murit pe loc.

La sfârşitul lunii februarie, magistraţii Curţii de Apel Oradea au decis că vătmăniţa ar fi avut şanse să evite accidentul, dacă circula cu viteză mai redusă, drept urmare au considerat-o vinovată în proporţie de 30% pentru producerea evenimentului.

Femeia, însă, e nemulţumită şi se consideră nedreptăţită. "Mă voi duce până în pânzele albe să dovedesc că nu sunt vinovată. Nu l-am văzut pe copil, nici nu aveam cum să-l văd. Mi-a sărit în faţă şi n-am avut cum să opresc tramvaiul mai repede", a spus Ane Marie Schuster, prezentă şi ea la protestul colegilor ei.

De altfel, vătmăniţa a declarat că singurul lucru care o bucură e că măcar colegii ei o înţeleg şi îi sunt alături. "Noi încercăm să-i trezim la realitate pe aceşti domni judecători. Nimeni nu poat

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 47 minute
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 56 minute
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 2 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 4 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 3 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ciucă, despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele: Este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele că este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile.

Mourinho a semnat cu Fenerbahce pe stadion, în faţa a peste 45.000 de fani

News.ro acum 2 ore
Antrenorul portughez Jose Mourinho a semnat duminică înţelegerea cu gruparea turcă Fenerbahce. Evenimentul s-a petrecut pe arena clubului din Istanbul în faţa a peste 45.000 de fani. Jose Mourinho a fost numit duminică antrenor al grupării turce Fen

Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu USR: Orice opţiune este pe masă / În această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, el precizând că în această perioadă scurtă de când a intrat în politică a învăţat un lucru, şi anume că în politică niciodată să nu spui n

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°