● Nicu Patoi & Platonic, Sweet Little 6 STRING, A&A Records, 2011.

La un moment dat am făcut o supradoză de albume instrumentale de chitară şi de atunci n-am mai avut răbdare să ascult nici unul de la un cap la altul, decît dacă era scos de Buckethead. Mi s-a întipărit ideea că un album de chitară e făcut pentru alţi chitarişti, şi nu pentru ascultători ca mine şi ca tine. Că au nişte lucruri să-şi spună, să-şi demonstreze, la ei în breaslă. Că, deşi instrumentul oferă mai mult loc de desfăşurare decît, să zicem, pe albumele instrumentale de bass de care am vorbit luna trecută, adesea posibilităţile mai largi inspiră la lene, în timp ce minimalismul şi strîmtorarea stimulează ingeniozitatea. Din motive asemănătoare, nici nu prea iau în considerare recomandările muzicale ale amicilor chitarişti. Fac ce fac şi tot pe unul de-al lor vor să ţi-l bage pe gît.

DE ACELASI AUTOR Catehism post-rock Workshop muzical Ştiinţă vs. industrie Solo Cu aceste rezerve, observ cu plăcută surpriză că îl avem şi noi pe Satriani al nostru, pe nume Nicu Patoi, şi nici nu sună aşa departe de original. Mă rog, afirmaţia nu-i face dreptate, e ceva mai mult blues şi jazz aici, iar albumul e mai divers decît lasă să se înţeleagă impresia generală despre gen şi paragraful anterior. Albumul lui Nicu Patoi e sănătos, are un sound excelent, n-ai zice că e românesc dacă stai cu spatele la el. De fapt, mă surprind tot mai des făcînd afirmaţia asta despre albumele românilor. Nu ştiu cînd s-a întîmplat (basarabenii sînt parţial de vină), dar de la o vreme sună şi muzica alor noştri bine, fără tobele alea plesnite, chitara sufocată şi bassul uscat. O explicaţie poate sta şi în faptul că Nicu Patoi e înfipt şi cunoaşte pe toată lumea care trebuie să deschidă studiourile serioase de la noi – joacă în echipa lui Ştefan Bănică Jr., iar amicii care-l ajută sub numele Platonic sînt Adrian Ciu