Proiectele imobiliare din România pălesc pe lângă ideea arhitectului James Low din Hong Kong şi a companiei indiene Wadhwa Group. Ei au proiectat nişte turnuri în Mumbai cu peste 200 de apartamente, care să aibă piscine din sticlă în loc de balcoane, potrivit Daily Mail.
Proiectul, numit Aquaria Grande, este un zgârie-nori de 37 de etaje şi a fost rezultatul colaborării dintre arhitectul James Low din Hong Kong şi compania indiană Wadhwa Group.
Complexul ar trebui să aibă 200 de apartamente, trei niveluri de parcare, o sală de gimnastică şi o saună.
CLICK MAI JOS PENTRU FOTOGALERIE
Însă nu toată lumea este încântată de această viziune arhitecturală, care este descrisă pe site-ul Gizmodo ca fiind "un coşmar arhiectural".
Scriitorul Isus Diaz susţine pe site că acest design este un "accident mortal care aşteaptă să se întâmple". "Indiferent cum ai vrea să-i spui, eu aş numi-o nebunie", a adăugat scriitorul.
Cu toate acestea, un alt blogger de pe site-ul Mymodernmet consideră ideea balcoanelor-piscine foarte atrăgătoare.