Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceenii plecaţi în căutarea de comori au avut de „furcă” cu gardienii

Publicat in Adevarul, miercuri 4 aprilie 2012 ·

Elevii au trebuit să găsească obiectivele cultural şi istorice din Râmnic, după fotografii, şi acolo să dea de bileteţe, cu întrebări la care să răspundă.

Zeci de elevi de la Liceele Sanitar, Oltchim, Henri Coandă, Economic şi Energetic au pornit azi prin urbe, contra cronomentru, pentru a descoperi „comorile Râmnicului". La Primăria oraşului s-au îmbrăcat în tricourile oferite de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJTS) Vâlcea inscripţionate cu sigla „Vino la Vâlcea!". Apoi, purtând hărţi în mâini (care conţineau fotografiile unor monumente istorice sau ale unor statui din oraş), elevii au pornit să le identifice. „La fiecare obiectiv îi aştepta un «gardian» mai circumspect, tot elev, care le oferea câteva indicii ca să găsească bileţele pe care erau întrebări la care să răspundă. Cei mai buni căutători de comori s-au dovedit elevii de la Liceul Oltchim, fiind urmaţi de cei de la Henri Coandă şi Energetic", ne-a spus Carmen Folescu, unul dintre organizatori, de la DJTS Vâlcea. „A fost unul dintre cele mai interesante şi mai captivante concursuri", a confirmat unul dintre participanţi.

Căutătorii de comori, recompensaţi

„Concursul-joc „Descoperă-ţi oraşul" organizat de DJTS în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Vâlcea şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Vâlcea le-a oferit tinerilor vâlceni şansa de a se distra, descoperind «comorile culturale şi istorice ale Râmnicului» folosindu-se de inteligenţă, simţul observaţiei şi spiritul de echipă", a spus Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Elevii au primit înaintea concursului o bibliografie serioasă pe care şi-au însuşit-o. Toţi elevii s-au ales cu diplome de participare şi tricouri oferite de DJTS, iar câştigătorii comorilor, cu cupe şi diplome.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 27 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°