Renunţă să mai mănânci un măr pe zi. Aceasta este recomandarea savanţilor din San Diego, care au constatat că floricelele de porumb conţin mai mulţi antioxidanţi decât fructele şi legumele.
Cercetătorii de la Universitatea din Scranton au decoperit că popcornul conţine polifenolii, acele molecule care previn apariţia cancerului, dar şi a altor tipuri de boli. Aceste rezultate au fost obţinute după ce analizele din laborator au arătata că floricelele de porumb conţin aceste substanţe într-o concentraţie mai mare decât în fructe şi legume.
Datele obţinute au mai arătat că polifenolii din fructe şi legume sunt diluaţi în apă în proporţie de 90%, informează International Business Times. „Floricelele de porumb reprezintă gustările ideale. Este singurul bob netratat. Toatele celelalte boabe, precum cele de cereale, sunt tratate şi diluate cu alte ingrediente”, spune Joe Vinson coordonatorul cercetării.
Specialistul susţine că o porţie de floricele asigură 70% din nevoile zilnice de cereale complete. „De obicei nu consumăm decât jumătate, aşa că floricelele ar putea acoperi deficitul în mod plăcut', precizează expertul.
Joe Vinson mai spune că popcornul nu poate înlocui fructele şi legumele, care conţin alte vitamine şi nutrienţi indispensabili. Interesant este că partea galbenă care rămâne de obicei între dinţi conţine cei mai mulţi antioxidanţi.
Renunţă să mai mănânci un măr pe zi. Aceasta este recomandarea savanţilor din San Diego, care au constatat că floricelele de porumb conţin mai mulţi antioxidanţi decât fructele şi legumele.
Cercetătorii de la Universitatea din Scranton au decoperit că popcornul conţine polifenolii, acele molecule care previn apariţia cancerului, dar şi a altor tipuri de boli. Aceste rezultate au fost obţinute după ce analizele din laborator au arătata că floricelele de porumb conţin aceste substanţe într-o