Într-una din zilele trecute mi s-a întîmplat să trec pe stradă, în drum spre o conferinţă de presă, şi să calc, fără să-mi dau seama, peste păpuşa unui copil. „Păpuşa“ era de fapt o bucată de ziar murdară, răsucită, contorsionată, uşor îngustată la un capăt într-un ghemotoc, pesemne locul unde imaginaţia de copil vedea un cap bucălat şi năstruşnic. Copilul, care se repezise să-şi recupereze bucata de hîrtie, comoara sa măturată de vînt, a dat să zbiere, să plîngă în sughiţuri şi să-şi îndrepte cu mînuţele nervoase păpuşa peste care călcasem cu atîta indiferenţă. Mama copilului a început să rîdă, dezvăluind o gură ştirbă. Era o femeie pesemne încă tînără, căreia însă nu i-ai fi dat mai puţin de 50 de ani, aşezată pe o bordură a trotuarului, înconjurată de cîteva pungi de plastic pline cu urzici. „Nu vă faceţi griji, dom’şoară, crede că e o păpuşă. Nu vreţi nişte urzici?“
Pentru mulţi copii săraci, cu vîrste preşcolare, aceasta este realitatea. Aşa îşi petrec prima copilărie: ori pe maidane, alături de părinţi, vînzători ambulanţi sau cerşetori, ori nesupravegheaţi şi părăsiţi. Îşi încropesc începutul de viaţă în mizerie şi nepăsare.
„După cum arată multe studii, şi după cum am observat de-a lungul timpului, mediul în care un copil îşi petrece primii cinci ani din viaţă îşi pune amprenta pe restul vieţii sale de adult“ – îmi spune Maria Gheorghiu, cofondator, alături de Leslie Hawke, al Asociaţiei Ovidiu Rom.
Şi tocmai din cauza asta a luat naştere proiectul „Fiecare copil în grădiniţă“, un proiect prin care Ovidiu Rom îşi doreşte ambiţiosul rezultat de a transforma în politică publică mersul copiilor – al tuturor copiilor – la grădiniţă.
DE ACELASI AUTOR "Pînă şi bulgarii..." Poveşti alsaciene Schimbarea la faţă Cine hotărăşte soarta societăţii civile?Aflu că, deşi în Bucureşti sînt probleme cu locurile la grădiniţă, în mediul rural, această
