Ideea reintroducerii probei poligonului în procedura de examinare auto a fost des dezbătută în ultimii ani. Însă, deşi este în continuare susţinută de mulţi dintre examinatori, instructori şi şoferi – pe principiul că aceasta ar duce la o mai bună pregătire a viitorilor conducători auto şi, implicit, la reducerea numărului de accidente grave –, s-a renunţat la idee. În prezent, în poligon merg doar cei care vor să încalece motociclete, în timp ce candidaţii la şoferie trebuie să treacă prin încercările la care sunt supuşi de examinatori, pe un traseu din oraş.
Proiecte dezbătute şi apoi uitate
La finele anului 2009, Ministerul Administraţiei şi Internelor propunea spre dezbatere publică un ordin de modificare a procedurii de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, abrogând nouă articole existente din Ordinul nr. 1497/2006.
Cele mai importante modificări pe care le aducea acest proiect – o iniţiativă a Direcţiei Regim Permise şi a Autorităţii Române Rutiere, sprijinită de Direcţia Poliţiei Rutiere – metodologiei de examinare auto erau la proba practică. Probele examenului pentru obţinerea permisului de conducere urmau să fie completate cu reintroducerea poligonului şi a conducerii pe timp de noapte. Discuţii pe marginea acestor modificări au fost şi în cursul anului trecut, însă dezbaterea publică a proiectului de act normativ nu a adus la niciun rezultat, M.A.I. neanunţând, oficial, o decizie privind adoptarea modificărilor propuse. Practic, lucrurile au rămas neschimbate.
“În decembrie anul trecut a apărut ordinul M.A.I. 268/2010 care, la rândul lui, a stipulat examinarea pe calculator, întărind metodologia actuală. Proba poligonului a rămas doar pentru categoria A, la categoria B nu se dă, se face doar conducere pe traseu. Deci, totul a rămas la fel”, spune comisarul-şef Momcilo Giurici, şeful Biroului d