Creşterea salariilor bugetarilor se va putea aplica fără încălcarea legii responsabilităţii fiscal-bugetare doar dacă statul va recurge la noi disponibilizări pentru a menţine suma totală alocată prin buget pentru cheltuieli de personal, a declarat joi preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, citat de Mediafax.
"Legea responsabilităţii fiscale spune clar că Guvernul nu poate să crească în timpul anului cheltuiala pentru personal stabilită prin buget. Întrucât cheltuiala cu personalul este un produs a doi factori, orice creştere salarială din timpul anului înseamnă automat o reducere a numărului de angajaţi, altfel se depăşeşte suma programată în buget, ceea ce nu este permis de lege", a explicat Dumitru, după un seminar economic organizat la BNR.
Cheltuielile de personal în sectorul bugetar sunt stabilite la 39,8 miliarde de lei în acest an.
Potrivit articolului 9, aliniatul 2 din Legea responsabilităţii fical-bugetare, "cheltuielile de personal totale ale bugetului general consolidat nu pot fi majorate pe parcursul anului bugetar cu ocazia rectificărilor bugetare".
Dintr-un calcul simplu rezultă că o reîntregire a salariilor, printr-o majorare cu 16%, care să respecte condiţia legală de menţinere a cheltuielilor nominale cu personalul, ar echivala cu disponibilizarea a circa 190.000 de angajaţi din sectorul public, dintr-un total de aproximativ 1,2 milioane de angajaţi.
Dumitru a mai amintit că Guvernul are obligaţia să respecte şi termenul de 180 de zile înainte de alegeri, stabilit tot de legea responsabilităţii fiscal, după care sunt interzise orice majorări salariale.
Întreaga dezbatere publică din ultima perioadă se referă aproape exclusiv la posibilitatea Guvernului de a decide majoarea salariilor după luna aprilie, având în vedere alegerile generale din noiembrie, fără a se discuta despre alegerile locale programate p