Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dietele sărace în calciu şi apă, asociate cu riscul de apariţie a pietrelor la rinichi

Publicat in Timpolis, joi 5 aprilie 2012 ·

Femeile în vârstă ale căror diete includ prea puţin calciu şi prea puţină apă sau prea multă sare prezintă un risc ridicat de a dezvolta pietre la rinichi.

Po­trivit unui studiu publicat de curând în Statele Unite, în Jour­nal of Urology şi preluat de Media­fax, pietrele la rinichi apar atunci când urina conţine mai multe substanţe capabile să cristalizeze – calciu, acid uric şi un compus numit oxalat – decât cantitatea maximă din aceste substanţe ce poate fi diluată de fluidele din corp.

Cercetătorii au descoperit că, în cazul a peste 78.000 de femei americane, cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani, riscul de apariţie a calculilor renali a scăzut atunci când con­sumul de calciu şi de apă a cres­cut. Pe de altă parte, acelaşi risc s-a accentuat odată cu creşte­rea consumului de sare.

Medicii le-au spus multă vre­me persoanelor cu predispoziţia de a dezvolta pietre la rinichi să bea mai multe lichide, întrucât în acest fel vor dilua sub­stan­ţele care conduc la apariţia cal­culilor. Reducerea nivelului de sare din alimentaţia zilnică poa­te fi la rândul ei benefică, întru­cât o concentraţie prea ma­re de sodiu conduce la creşte­rea con­centraţiei de calciu din urină.

Întrucât cele mai multe dintre pietrele la rinichi conţin calciu, medicii au crezut că re­ducerea calciului din organism ar putea fi benefică.

Însă studiile din ultimii ani au sugerat că produsele lactate, bogate în calciu, pot avea în realitate un efect protec­­tor asu­pra rinichilor. Medicii recoman­dă, totuşi, persoanelor predis­puse la calculi renali să evite să ia suplimente de calciu.

Medicii au fost interesaţi în special de concentraţia de calciu din organismele femeilor în vârstă, care prezintă un risc mai mare de subţiere a oaselor şi de fracturi, a precizat medicul Mathew Sorensen, uro­log la University of Washington School of Medicine din ora

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vlad Pascu minte. Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, susține un oficial

Ziare.com acum 15 minute
Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, a declarat, joi, 6 iunie, Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2- Toxicologie, de la unitatea medicală bucureșteană. Afirmaţia vine după ce Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub infl

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 2 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Vine Bacalaureatul. Când este ultima zi de înscriere pentru sesiunea de vara 2024

Ziare.com acum 4 ore
Ultima zi de înscriere la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat este vineri, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca pe pagina ei de Facebook. Tot atunci este şi ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a și a XIII-a, a mai menționat D

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 46 minute
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 5 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul de corupţie legat de ştergerea notificărilor roşii din baza Interpol

News.ro acum 4 ore
Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişină

Stoltenberg promite Ucrainei sprijin pe termen lung din partea NATO, dar fără trimiterea de trupe

HotNews acum 33 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat joi Kievul că va beneficia pe termen lung de ajutor militar şi financiar din partea Alianţei Nord-Atlantice în războiul cu Rusia, ajutor ce va fi concretizat la summitul NATO din iulie, dar nu

Marius Tucă Show începe vineri, 7 iunie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. Invitat: Mircea Geoană

Cancan acum 16 minute
Invitatul zilei este Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Guvernul a aprobat majorarea la 300 de lei a sumei netaxabile din salariul minim brut, care va crește la 3.700 de lei de la 1 iulie / Punctul de amendă nu a fost încă înghețat

HotNews acum 7 ore
Guvernul a adoptat joi atât creșterea salariului minim brut de la 3.300 de lei la 3.700 de lei de la 1 iulie, cât și majorarea sumei netaxabile din salariul minim de la 200 de lei în prezent, la 300 de lei, a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 5 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Vremea

București
acum

25°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

25°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

19°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/24°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°