Un susţinător al libertății economice (astăzi un profesor reputat) ajunsese în urma unui studiu privind reformele românești, la concluzia că, în România bântuie un duh: cel al “gradualismului patologic”. Cu alte cuvinte, există mai degrabă un interes în a gradualiza, etapiza, tranziția de la cele rele la cele bune, decât în a le elimina din start pe cele dintâi. În analiza economică există idei bune și idei proaste, iar realitatea de acum arată o predispoziție către cele proaste.
Nu știu cum o fi pe la alții, dar în România, senzația mea (posibil greșită) este că greu reușesc să ajungă la suprafață, în media, acele păreri tranșante, curățate de orice "parazit" relativist, populist a cărui “gazdă” poate fi de trei tipuri: 1. Politician, 2. Birocrat, 3.(și cel mai grav) Economist. Sunt dintre cei care sunt de acord cu ideea pe care o mai vehiculau unii, potrivit căreia "dacă economiștii ăștia erau atât de deștepți, reușeau să prezică dezastrul ăsta". Dar a pune toți economiștii într-o singură „traistă” ideologică, și a-i face responsabili de criză este, din păcate, o atitudine profund nepotrivită și neacceptabilă; în fond, e ca și cum ai refuza dintr-o ambiție stupidă sau o incapacitate naturală, a discerne între un om bun cu idei bune și un om bun cu idei proaste (îi exclud deci pe cei rău intenționați, cu care dialogul nu merită inițiat).
Ca în orice domeniu de activitate, există oameni mai pricepuți (conduși de idei bune) și mai puțin pricepuți (conduși de idei proaste). Lumea asta e clădită pe ideologii și concepții filosofice, iar provocarea pe care noi ca oameni o avem este să le eliminăm pe cele dăunătoare, mai ales atunci când ne ajută și istoria. Refuz din principiu să cred în soluțiile de mijloc, mai ales atunci când ele vizibil cedează teren unei idei proaste. Iar principiul în care cred este că doi oameni care susțin lucruri total opuse nu
