Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companiile farmaceutice vor afla pe 25 aprilie cât vor plăti pentru medicamentele compensate

Publicat in Adevarul, joi 5 aprilie 2012 ·

Pe data de 25 aprilie, producătorii de medicamente vor afla cât vor avea de plătit pentru taxa clawback, a declarat în cadrul unei conferinţe Pascal Prigent, directorul general al GlaxoSmithKline(GSK) România.

Conform reglementărilor intrate în vigoare la începutul lui octombrie 2011, taxa clawback presupune ca producătorii de medicamente să achite integral diferenţa dintre consumul real de medicamente şi bugetul alocat de stat, creându-se astfel un mediu economic impredictibil şi neprietenos.

Spre exemplu, în 2011 bugetul alocat de stat pentru medicamentele compensate a fost de 5,7 miliarde de lei, iar consumul din piaţă a fost de 6,6 miliarde de lei. Pentru acest an, reprezentanţii GSK nu ştiu la ce diferenţă să se aştepte deorece nu pot estima valoarea taxei clawback.

"În acest an, compania farmaceutică GlaxoSmithKline (GSK) va investi 10 milioane de dolari în fabrica din Braşov, după ce în 2011 bugetul de investiţii s-a ridicat la 7 milioane de dolari pentru aceeaşi zonă", a mai spus Pascal Prigent.

GSK a investit în România peste 141 de milioane de dolari şi deţine la Braşov singura facilitate de producţie din România care produce branduri globale şi operează exporturi către 80 de ţări din toată lumea.

În ceea ce priveşte rezultatele financiare din 2011 ale companiei acestea au fost în creştere faţă de 2010.

“În 2011 vânzările totale ale grupului s-au ridicat la 676 de milioane de dolari, în uşoară creştere faţă de 2010”, a afirmat Pascal Prigent.

Grupul GlaxoSmithKline are cinci divizii: GSK Pharma, Europharm Distribution, GSK Factory şi GSK Consumer Healthcare. “Vânzările provenite din GSK Pharma în 2011 s-au ridicat la 151,8 milioane de euro, în creştere cu 11% faţă de 2010, în timp ce afacerile provenite din divizia Europharm Distribution s-au ridicat la 250 de milioane de euro”, a mai spus directorul general. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 4 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 17 minute
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum 48 minute
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 2 ore
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 3 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum o ora
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°