Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat joi că încă aşteaptă „progrese tangibile” din partea Ungariei, în privinţa politicii economice, pe care o doreşte mai conformă cu recomandările sale, înainte de a decide dacă să-i împrumute bani, relatează presa ungară şi AFP.
"În cazul în care Ungaria nu va ajunge la un acord cu UE şi FMI, forintul ar putea să se deprecieze drastic, dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a Ungariei ar putea creşte semnificativ, ratingul Ungariei ar scădea substanţial, iar mai devreme sau mai târziu ţara ar putea fi ameninţată de perspectiva falimentului", notează cotidianul ungar Nepszava.
„Nu avem o dată stabilită pentru eventuala începere a negocierilor cu Ungaria”, a declarat, la Washington, purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice. „Înainte să facem asta, va trebui să vedem că se înregistrează progrese tangibile, care să demonstreze angajamentul solid al autorităţilor de la Budapesta pentru discuţii despre toate chestiunile de politici pertinente pentru stabilitatea macro-economică”, a adăugat Gerry Rice.
Declaraţiile sale au intervenit a doua zi după o întrevedere la sediul FMI între şeful misiunii Fondului pentru Ungaria şi ministrul ungar însărcinat cu negocierile cu FMI şi Uniunea Europeană, Tamas Fellegi.
Ungaria, care este în dificultate pe pieţele financiare, s-a descalificat de la obţinerea unui împrumut de la Fondul Monetar când a luat, la sfârşitul lui 2011, măsuri de politică economică foarte departe de rigoarea FMI, printre care şi o lege care limitează independenţa Băncii Centrale. Însă Guvernul de la Budapesta s-a declarat gata să negocieze în orice moment. (deak.istvan@jurnalul.ro)
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat joi că încă aşteaptă „progrese tangibile” din partea Ungariei, în privinţa politicii economice, pe care o doreşte mai conformă cu recomandările sale, înainte d