Drumul hârtiei
Puţini mai ştiu astăzi că hârtia a ajuns prima oară în Europa în secolul XIII şi a înlocuit papirusul, urmând drumul mătăsii. Inventată în China cu cel puţin de două secole înainte de Christos, a traversat lumea arabă pe acelaşi drum pe care venea din India mătasea şi a cucerit Occidentul după 1500 de ani de când o folosiseră prima oară chinezii. Datele le regăsim într-o carte a scriitorului francez Erik Orsenna, Drumul hârtiei. Orsenna a bătut lumea întreagă în căutarea materiei prime pentru cărţi de la Gutenberg încoace: din pădurea canadiană în vechea bibliotecă zidită din China, din cea mai mare papetărie de pe glob, aflată la Moscova, în Cellulose Valey de la Grenoble. Nu e prima oară când Orsenna se interesează de materiile prime. În 1988 a primit Premiul Goncourt pentru evocarea romanescă a cauciucului, iar în anii următori a publicat două eseuri despre bumbac şi apă. Scrie Thomas Mahler în „Le Point”: „Erik Orsenna, care are darul de a face poetică o vizită într-o uzină, combină în ultima lui carte istoria, literatura, agronomia, ecologia şi geopolitica. Cititorul trece de la un manuscris al lui Proust la hârtia higienică (produs care se poartă bine, neameninţat încă de formatul electronic care se profilează la orizont), de la arta milenară a origamiului la ambalajele bionice.” Cartea ar putea fi rezumată în chiar cuvintele autorului: „Scriem pe hârtie ca să povestim istorii. Dar hârtia însăşi are istoria ei nemaiauzită.”
Cartea metaforelor
Aşa se intitulează recenta carte a lui Marc Fumaroli care cuprinde metafore comentate, dar nu ca într-un dicţionar, alfabetic, ci în funcţie de materiile prime – vânătoare, marină, artizanat, agricultură – pe care expresiile se grefează. Ideea este că limba franceză (şi, desigur, şi altele) a pierdut în anii din urmă o bună parte din concret, pe măsură ce vorbitorul