Oficialii germani şi elveţieni au semnat un acord prin care vor forţa germanii înstăriţi să plătească taxe pentru veniturile din investiţiile realizate în Elveţia – într-un efort de a pune capăt disputei dintre cele două ţări cu privire la evaziune şi secretul bancar. Sursa: PHOTO
Pactul, dacă va fi pus în aplicare, le va permite investitorilor germani să îşi păstreze anonimitatea, generând în acelaşi timp miliarde de euro venituri pentru Berlin.
Dar, înainte de a intra în vigoare, înţelegerea trebuie aprobată de parlamentele celor două ţări. Semnarea acordului este departe de a fi o certitudine, luând în calcul că liderii opoziţiei au spus că se vor opune pactului.
"Cred că ar fi un act iresponsabil să semnăm acest pact, care ar fi o palmă peste faţa fiecărui plătitor de taxe onest", a spus ieri Sigmar Gabriel, liderul social democraţilor. Dacă social democraţii nu semnează pactului atunci acesta va trebui renegociat.
Ministrul de finanţe ale Germaniei a spus că Berlinul şi Berna s-au înţeles miercuri pentru fixarea unor taxe mai mari decât cele asupra cărora s-au înţeles în septembrie. Economiile germanilor bogaţi vor fi taxate cu procente de la 21% la 41%, în creştere de la 19% - 34%, în timp ce viitoarele câştiguri de capital vor fi impoztate cu 26,4%.