De un an întreg – de un secol, îmi pare uneori – omenirea se pregăteşte pentru această comemorare. La ceasul la care citiţI, mai mult de o mie de persoane îşi fac bagajele ca să pornească la drum la bordul altui transatlantic... Unul care va ajunge în port!
Aş fi putut să scriu despre această tragedie care a copleşit planeta în termeni seci, statistici, de care piaţa informaţiei este suprasaturată în aceste zile de miez de April. Date tehnice, ore exacte, speculaţii... Cine unde se afla, a cui era responsabilitatea? Ori, dimpotrivă, aş fi putut s-o pornesc pe cărarea celor care fac din scufundarea Titanicului cea mai romanţată dintre tragediile lumii.
Am preferat să trec doar, în revistă, câteva întâmplări de un firesc... nefiresc.
Naufragiul oraşului plutitor
Gazeta Ilustrată din 14/27 aprilie 1912 publica la Bucureşti un amplu şi emoţionant reportaj intitulat „Înfricoşatul gheţar care a strivit vaporul Titanic”. „Lumea întreagă a fost cuprinsă de un fior de groază când a aflat dezastrul catastrofal al transatlanticului Titanic. Înfricoşata ştire despre naufragiul giganticului oraş plutitor ce se afla în primul său voiaj spre NewYork s-a răspândit cu iuţeala fulgerului pe întregul glob unde a putut pătrunde scânteia telegrafului! Îngrozitor a fost puternicul avertisment dat omenirii că elementele naturii încă nu sunt subjugate supremaţiei omului şi că dejoacă cu un singur gest brutal cea mai ingenioasă creaţiune a creierului său neastâmpărat.
Şi astă dată n-a fost un fenomen grandios al naturii care a nimicit truda omului, ci un simplu mers firesc al legii ei care a dat lumii de ştire printr-un semn vulgar ce jucării sunt chiar aceşti uriaşi plutitori faţă de puterea brută a unui comun gheţar! (…) Dar nu deplângem numai paguba materială, banul, averile, am putea zice chiar comorile, care s-au scufundat în neantul măr