Derby-ul campionatului programează o confruntare de totul sau nimic pentru „Il Luce“ şi Raţ.
Eliminată prematur din Europa, încă din faza grupelor Ligii Campionilor, Şahtior Doneţk se află în faţa unui moment de răscruce. Formaţia pregătită de Mircea Lucescu are nevoie de o victorie în faţa rivalei Dinamo Kiev pentru a lua o opţiune serioasă în lupta pentru câştigarea titlului. În caz contrar, locul 1 devine o iluzie, iar ratarea acestui obiectiv ar însemna că acest sezon a fost unul ratat pentru gruparea finanţată de Rinat Ahmetov.
Dinamo, neînvinsă în 25 de etape!
Chiar dacă întâlneşte Dinamo Kiev pe teren propriu, pe „Donbass Arena", Şahtior are nevoie de o prestaţie specială pentru a-şi învinge eterna rivală. Dinamo e neînvinsă în 25 de etape, are o medie de două goluri marcate pe meci şi a încasat doar nouă goluri!
Sunt încurajaţi de succesul din cupă
În tur, confruntarea dintre cele două formaţii s-a încheiat cu o remiză albă. Totuşi, Lucescu şi Raţ au motive să fie optimişti înaintea jocului de sâmbătă. Şahtior a eliminat Dinamo din Cupa Ucrainei în „optimi", învingând chiar la Kiev cu 3-2.
Golaverajul e primul criteriu de departajare
În acest moment, cu cinci etape înainte de terminarea campionatului din Ucraina, Dinamo Kiev (67 de puncte) şi Şahtior Doneţk (64 p) sunt despărţite de trei puncte în vârful clasamentului. Pe trei se află Metalist Harkov (55 p), însă ea nu mai contează în lupta pentru titlu. În cazul în care „Il Luce" şi elevii săi vor învinge sâmbătă, iar egalitatea de puncte cu Dinamo se va păstra până la finalul campionatului, atunci, primul criteriu de departajare va fi golaverajul. Iar aici Şahtior stă mai bine în acest moment, având +50, faţă de +42 la rivali.
Programul avantajează Dinamo
În cazul unei victorii a Şahtiorului în derby, Dinamo păstrează totuşi un avantaj în lupta pent