Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine continuă „Jocurile foamei”?

Publicat in Adevarul, duminică 8 aprilie 2012 ·

Unul dintre cele mai importante succese ale box-office-ului american, menţinându-se două săptămâni la rând pe primul loc, cu încasări de peste 61.100.000 de dolari, „Jocurile foamei" l-ar putea pierde pe regizorul Gary Ross pentru următoarele două părţi.

După succesul pe care l-a avut ecranizarea primei părţi a trilogiei „Jocurile foamei" de Suzanne Collins şi care l-a readus pe Gary Ross în prim-plan la aproape zece ani de la ultimul său film, fanii aşteaptă deja continuarea seriei, publicată în România la Editura Nemira.

Pentru prima parte, se pare că Ross a obţinut în urma negocierilor 3 milioane de dolari pentru regia şi colaborarea la scrierea scenariului, dar şi 5 procente din profitul filmului. Pentru cea de-a doua parte se pare însă că pretenţiile lui financiare au crescut semnificativ, scrie The Hollywood Reporter, motiv pentru care, data de 22 noiembrie 2013 care a fost anunţată drept posibilă pentru premieră s-ar putea să nu fie respectată.

„Cred că unul dintre cele mai importante lucruri atunci când ecranizezi o carte precum «Jocurile foamei» este să încerci să-i dai publicului acelaşi tip de experienţă viscerală pe care a trăit-o când a citit", a declarat el supă filmările la prima parte. „Cred că motivul pentru care atât de multă lume s-a regăsit în această poveste este că au fost cu acest personaj, au înţeles-o pe Katniss, au fost în mintea şi în «pantofii ei». E vorba despre o exeperienţă la persoana întâi extrem de puternică. Treaba mea ca regizor a fost în primul rând să reflect asta", a mai spus el.

Despre colaborarea cu actriţa Jennifer Lawrence, care interpretează rolul lui Katniss, adolescenta care se oferă voluntar pentru a-şi salva sora şi pleacă în marea confruntare a vieţii ei, sângeroasele Jocuri ale foamei puse la cale de Capitoliu, un fel de Jocuri Olimpice pe viaţă şi pe moarte, regizorul şi-a exprimat încântarea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Edward Iordănescu, mesaj pentru suporterii naționalei: „Capătul nu este aici, vă asigur!”

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Selecționerul Edward Iordănescu (46 de ani) le-a transmis un mesaj public suporterilor naționalei României, în care le-a mulțumit acestora pentru susținerea de care au dat dovadă.

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 58 minute
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum 2 ore
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum o ora
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Cod galben de inundaţii pe râuri din 24 de judeţe

Mediafax acum 55 minute
Sunt sub cod galben de inundaţii râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Covasna, Vâlcea, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Vaslui, Iaşi

China şi UE au convenit să înceapă discuţiile cu privire la impunerea de tarife suplimentare importurilor de vehicule electrice chineze

News.ro acum 59 minute
China şi Uniunea Europeană au convenit să înceapă discuţiile cu privire la impunerea planificată a tarifelor suplimentare pentru vehiculele electrice (EV) de fabricaţie chineză care sunt importate pe piaţa europeană, au declarat sâmbătă înalţi ofici

Cutremur la 5 dimineața, în România. Unde s-a resimțit cel mai puternic

Ziare.com acum 35 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, 23 iunie, la ora 5:34, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pă

Comentarii dure după cea mai controversată fază a partidei Belgia - România 2-0: „Henț clar! Sunt directive de la UEFA!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
România a cedat, scor 0-2, , însă partida ar fi putut să aibă un altfel de deznodământ dacă arbitrul Szymon Marciniak ar fi consultat VAR-ul în minutul 65 al jocului, la un posibil henț comis în careul advers de Youri Tielemans în careul „dracilor r

Aeroportul din Manchester, paralizat după o pană de curent. Mii de oameni s-au trezit cu zborurile anulate

Gandul acum o ora
Aeroportul din Manchester a fost cuprins de haos, duminică dimineață, după ce toate zborurile au fost anulate sau întârziate din cauza unei avarii uriașe la rețeaua electrică. Mii de călători care așteptau să fie îmbarcați s-au revoltat pe holurile

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/27°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/33°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°