În noaptea de vineri spre sâmbătă, se părea că scandaloasa afacere Cupru Min s-a stins, prin eşuarea ultimelor negocieri. Guvernul a anunţat ritos că, deoarece firma Roman Copper, a refuzat acceptarea unor clauze, contractul nu va mai fi semnat. Roman Copper e, după cum se ştie, în urma insistentelor dezvăluiri de presă, mai ales ale Antenei 3 şi Jurnalului Naţional, nu şi ale ţârcovniciilor guvernamentali, o făcătură încropită ad-hoc în Canada tocmai în scopul de a înhăţa, lăsând în umbră adevăraţii cumpărători, 60% din rezervele de cupru româneşti, oferite de guvernanţi la un preţ de batjocură (200 milioane de euro, deşi zăcământul valorează, potrivit recunoaşterii oficiale 15+20 de miliarde de euro), plus nişte amărâte de redevenţe, doar 4% din valoarea producţiei.

Care erau, însă, clauzele refuzate de aşa-zişii canadieni? Simple, obligatorii, dar puse pe masă de guvernanţii români abia acum, după severa intervenţie de presă amintită. Anume, plata celor 200 de milioane de euro la o lună după avizul Consiliului Concurenţei, o garanţie bancară pentru obligaţiile de mediu şi publicarea contractului. Clauze minimale, dar pe care, refuzându-le, mult lăudatul cumpărător a recunoscut implicit că nu are bonitate financiară, că e o firmă cvasifantomă, neştiindu-se cine-i în spatele său. Spuneam că "se părea" că scandaloasa afacere a murit. Nu-i chiar aşa.

Mârâind, reprezentanţii Roman Copper au şi anunţat că "aveam o înţelegere verbală şi care produce efecte". Nu-i exclus ca modul execrabil în care partea română a acţionat până când mizeria a devenit publică să-i aducă şi niscaiva conflicte judiciare. Surpriza a venit, însă, tot de la Guvern. Era de aşteptat ca, ieşit cu obrazul pătat din această afacere, Guvernul să treacă la măsuri lucide şi în interes naţional, de repunere pe picioare a acestei companii a statului, suma necesară fiind ridicol de mică (circa