Foto: Thinkstock Psihiatria descrie peste 380 de frici omeneşti, iar multe dintre acestea ne sunt cunoscute tuturor, fiindcă ele se regăsesc în arsenalul experienţei umane obişnuite. Nouă, oamenilor, ne este frică de necunoscut, frică de faliment, frică de a ne pierde capacitatea de a ne autosusţine, frică de singurătate, frică de alţi oameni, frică de cutremur, de vrăjitori, de forţe malefice, de răutatea omenească, de iubire, de ură etc.

În cele din urmă nu contează atât de mult obiectul fricii noastre, cât însăşi starea de frică. Frica e frică, de orice ne-ar fi frică. Dar, oare, există o cauză, o rădăcină a fricii (nu vorbim aici despre frica protectoare, despre starea care ne avertizează că ne aflăm în faţa unui pericol real; de exemplu, dacă stăm pe buza unei prăpăstii, frica ne spune că am putea cădea). Există un remediu în noi înşine, în interiorul conştiinţei şi al minţii noastre, un fel în care putem îndepărta fricile inutile, dar atât de tulburătoare, cauzatoare de boală psihică sau fizică?

„Fiecare gând negativ sau ostil pe care-l nutrim faţă de alţii hrăneşte propria teamă, fiindcă în planul fizic sau mental – invizibil ochilor fizici – este ca şi când am clădi, treptat, ceva ce ameninţă să se întoarcă împotriva noastră. Aflăm că teama începe să scadă pe măsură ce ne eliberăm de mânie, ostilitate, criticism şi gânduri care-i condamnă pe ceilalţi”, spune doctorul David Hawkins în cartea sa, „Vindecare şi recuperare”. Cu alte cuvinte, atacurile pe care le iniţiem, fie şi în mare taină, asupra altor oameni, nu sunt altceva decât forme de manifestare ale mâniei noastre, care se transformă în teamă. În subconştient ne aşteptăm ca atacurile lansate să atragă o pedeapsă, ne simţim vinovaţi, iar teama exprimă tocmai această aşteptare de a fi atacat.

De fapt, propriile gânduri ostile ar putea fi cauza fricii, precum şi mânia din care se nasc a