Foto: Tudor Cireş O sculptură din secolul al XVIII-lea aparţinând lui Bernini îl înfăţişează pe Iisus Hristos copil, jucându-se cu un cui. Basorelieful se găseşte la Muzeul Luvru, dar, în mulţimea de capodopere de-acolo, pe care n-ajungem niciodată să le privim îndeajuns, el trece neobservat.

Cine s-ar gândi că acel copil e tocmai Iisus, câtă vreme alături de el n-o regăsim pe Fecioara Maria, aşa cum ne-am obişnuit? Şi cine şi-ar imagina că Iisus se joacă tocmai cu un cui? (Vă mărturisesc, când l-am văzut prima dată nu remarcasem semnătura, nici titlul lucrării. Doar cuiul, în mâinile copilului. Am trecut mai departe, dar un gând nu-mi dădea pace: De ce să sculpteze cineva un copil cu un cui în mână? Doar dacă nu cumva asta înseamnă ceva? Totul avea rost doar dacă acel copil era Iisus, iar acel cui reprezenta o prevestire a morţii sale, bătut în cuie, pe cruce. M-am întors în locul în care văzusem basorelieful de marmură. Şi, da, era Iisus, copil, capodopera lui Bernini. L-am privit îndelung...)

Bernini l-a înfăţişat ca pe un prunc privind cu puritate obiectul din fier care-i va marca, peste vreme, martiriul. E-atâta adâncime în acest dialog fără cuvinte, încât imaginaţia ne-o ia razna şi vrem, parcă, să-l vedem pe Iisus-copil aşa cum era.

Vi-l închipuiţi cumva genul care iese să se joace cu prietenii ori, dimpotrivă, îl vedeţi meditând la planul de salvare a lumii? Biblia nu ne dă prea multe detalii, dar o seamă de scrieri apocrife ar putea să ne ajute în a ni-l imagina pe Mântuitor la vârsta fragedă. Putem fi siguri că, în toţi anii copilăriei, Maria a fost împreună cu el, veghind ca nimic rău să nu i se întâmple. Apoi, Iisus s-a jucat, de bună seamă, cu copiii vecinilor, iar Iosif, tatăl său, l-a încurajat, trecând, deseori, peste protecţia din scurt a Mariei.

În timpul celor doi ani cât s-au aflat la Alexandria, în Egipt, Iisus şi părin