Veneţia este oraşul cu cea mai lungă moarte. De câteva secole bune se spune despre el că se scufundă, că îşi pierde locuitorii, că gloria sa nu mai este decât o amintire… Veneţia este oraşul fantasmelor mortuare, orice artist care se plimbă prin labirintul de străzi şi canale veneţiene vede în acest oraş simbolul unui mare declin. Întreaga civilizaţie occidentală îşi găseşte, în Veneţia, încarnarea ideală a declinului.
De când Thomas Mann a scris lunga sa nuvelă „Moartea la Veneţia” şi de când Visconti a realizat filmul cu acelaşi nume, publicul educat se duce în oraşul dogilor cu această poveste în gând. Thomas Mann a captat în romanul său metafora unei lungi agonii: artistul care se îmbolnăveşte de holeră la Veneţia fără să fie capabil să o părăsească pentru a se salva este omul occidental însuşi. El se va scufunda încet cu tot cu Europa, contemplând spectacolul unui lung şi lent apus.
Între timp, însă, Veneţia şi-a inventat o viaţă de substituţie. Dacă locuitorii ei continuă să o părăsească, turiştii care vin să o viziteze sunt tot mai numeroşi. Spectacolul Veneţiei începe la 7 dimineaţa, când la Gara Santa Lucia sosesc miile de oameni care lucrează la Veneţia. Ei ajung aici cu o oră sau două înaintea turiştilor. Este primul val de locuitori temporari ai Veneţiei, sunt cei care vor face să funcţioneze toată ziua birourile şi hotelurile, barurile şi restaurantele, magazinele şi muzeele… O armată de „veneţieni” ciudaţi: ei lucrează la Veneţia, fac să trăiască Veneţia, fac să funcţioneze această uriaşă maşină de fantasme şi de industrie turistică, dar nu-şi pot permite să trăiască la Veneţia.
Ei preferă să facă naveta zilnic, să se trezească devreme pentru a veni la Veneţia şi să se întoarcă apoi la casele lor răspândite în toată regiunea Veneto şi chiar mai departe, acolo unde viaţa este normală. Pentru că veneţienii nu sunt fericiţi de ceea ce l