Vezi şi Caţavencii.ro

Demult, Iusuf, un negustoraş turc, pleacă din portul Kavalei la Ierusalim, cu daraveli. Se urcă pe o corabie şi cînd îşi caută şi el un loc pe punte să se pripăşească, pe cine aude strigîndu-l? Pe vecinul lui Aron, negustor ovrei, care-l roagă să-i ducă la Ierusalim un sac cu haine pe care să i-l dea fratelui său, Şumen. Iusuf ia sacul. Corabia pleacă şi cînd îşi face Iusuf culcuş de noapte, sacul numai bun să-şi pună capul pe el. Adoarme el şi visează că mînca lucru sărat. Poate de la aerul mării se cugetă turcul a doua zi de dimineaţă. Bea cafea, fumează ciubuc, dar tot îi venea un miros plăcut de sărătură. Mai fusese Iusuf pe mare. Nu-i mirosea ca acum. Adulmecă el sacul lui Aron. De-acolo venea ce venea. Dezleagă sacul, de vreo 20 de oca, şi înăuntru, pastramă. Pastramă trufanda.

Scoate turcul cuţitaşul şi-şi taie o bucăţică, de gust. Bună pastrama! Şi se gîndeşte el că vecinul, de zgîrcit ce era, îi spusese că în sac erau haine, să nu se îndemne el să guste. Şi cît ţine călătoria pe corabie pînă la Iafa, mănîncă Iusuf la pastramă, mai şi vinde cu paralîcul, iar după ce-o termină, mai gusta de alţii pastramă, dar mirosea sacul lui Aron – aia patramă! La Ierusalim, ce să se mai ducă la Şumen cu sacul gol. Socoteşte turcul să-i plătească acasă lui Aron ce era de plătit şi să-i mai comande nişte pastramă din asta.

Cînd ajunge Iusuf înapoi la Kavala, dă cu ochii de Aron, care-l aştepta în port. Bine, bre, de nu mi-ai spus că în sac era pastramă, nu haine? Şi începe Iusufsă-i povestească ce şi cum. Vecinul lui păleşte: „Ai mîncat pe tată!” şi se trînteşte la pămînt şi-şi smulge părul din cap. Iusuf: „N-auzi, bre, că-ţi plătesc?” „Ce să plăteşti? Pe tată!” şi-l trage turbat la cadiu, de-l ia pe Iusuf bănuiala că s-a scrîntit ovreiul.

La judecată, tot aşa, turcul se oferă să plătească pastrama, celălalt nimic: „L-a mîncat