Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seremi a demisionat de la şefia PDL Bihor. Motivul? Nu se mai înţelege cu Ţîrle!

Publicat in Bihoreanul, marți 10 aprilie 2012 ·

Preşedintele PDL Bihor, Ştefan Seremi, a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că demisionează din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene.

Seremi, care e şi deputat, spune că face acest pas pentru că nu se mai înţelege cu Radu Ţîrle, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, recent revenit în partidul democrat-liberal, de la PNL.

"În ultima vreme, o dată cu revenirea în rândurile organizaţiei noastre a domnului Radu Ţîrle, între mine şi domnia sa au intervenit neînţelegeri care riscau să se coaguleze într-un conflict ireconciliabil. Ori, în astfel de situaţii, ţinând cont şi de campaniile electorale care urmează, cineva trebuia să cedeze înainte ca daunele să fie ireparabile. Iată, am decis ca eu să fiu acela. După o chibzuinţă îndelungă, după ce mi-am făcut o autoanaliză fără cruţare, am decis să demisionez din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL", spune Seremi în demisia datată 4 aprilie 2012.

După ce a precizat că, vreme de 20 de ani, a activat în staff-ul PD Bihor, iar în 2010 a primit încrederea colegilor, devenind preşedinte al organizaţiei judeţene, Seremi spune că îl are martor pe Dumnezeu că a intrat în politică având gânduri curate şi că a încercat să nu abdice de la principiile morale.

"Îmi permit să formulez o recomandare pentru colegii din PDL Bihor - atunci când va veni momentul politicii porţilor deschise, să instaleze la intrare "paznici destoinici", pentru că, odată cu oamenii de bună credinţă, aşa cum s-a întâmplat şi altă dată, vor intra şi oameni fără caracter, cu gânduri mai puţin curate faţă de partid şi faţă de cei care le întind mâna", le transmite Seremi colegilor de partid.

Totodată, deputatul le-a adresat şi primarilor PDL un mesaj, afirmând că îi pare rău că în ultimii patru ani nu a reuşit să îi susţină aşa cum şi-ar fi dorit, "cu fonduri guvernamentale pentru proiectele pe care

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Franța s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024,

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecţionata Franţei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Belgiei cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Dusseldorf Arena, conform Agerpres.ro

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 4 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 2 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum o ora
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 26 minute
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Un Boeing al companiei spaniole Air Europa a aterizat de urgenţă în Brazilia din cauza turbulențelor puternice soldate cu mai mulţi răniţi

G4Media acum 3 ore
Un avion de linie aparţinând companiei spaniole Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner care zbura de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, luni, la Natal, în Brazilia, în urma unor ”turbulenţe puternice” care s-au soldat cu

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Edi iordănescu, realist înainte de optimile EURO 2024: „Olanda e favorită, dar avem și noi atuuri” » Ce le-a cerut jucătorilor în mod expres

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Edi Iordănescu (46 de ani) a prefațat azi duelul România – Olanda, din optimile EURO 2024 ♦ La Munchen, selecționerul „tricolorilor” a vorbit despre ce ar însemna pentru fotbalul românesc calificarea în sferturi și despre cum poate România să dea pe

Garry Kasparov crede că ameninţarea nucleară este o cacealma a propagandei ruse, pentru că în realitate, Putin n-ar vrea să supere China. Cum vede sfârşitul războiului din Ucraina

News.ro acum 3 ore
Renumitul şahist Garry Kasparov, devenit una dintre cele mai critice voci ale regimului de la Kremlin, a explicat luni, la Bucureşti, de ce crede că ameninţarea Moscovei cu folosirea armei nucleare este doar o cacealma a propagandei ruse în capcana

Ministerul Educaţiei, apel la personalul implicat în Bacalaureat ”să-şi îndeplinească cu responsabilitate atribuţiile”, după ce subiectele la Limba română au apărut în spaţiul public la Târgu Jiu şi Sălaj încă în timpul examenului

News.ro acum 3 ore
Ministerul Educaţiei face, luni seară, apel la personalul implicat în organizarea şi derularea examenului de bacalaureat ”să-şi îndeplinească cu responsabilitate atribuţiile”, după ce subiectele la Limba română au apărut în spaţiul public la Târgu J

Armata lui Kim Jong Un era să-și distrugă propria capitală. Ce s-a întâmplat cu o rachetă trasă de la 100 de km de Phenian

Adevarul acum 4 ore
O rachetă nord-coreeană lansată luni ar fi putut pune în pericol capitala țării, după ce armata sud-coreeană a declarat că una dintre rachete nu și-a atins ținta.

Vremea

București
acum

28°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/28°
mar.

20°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

20°/31°
mar.

17°/23°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°