In sfarsit se face curatenie! Asta spun in cor, viitori absolventi, directori de licee si rectori de universitati. Cu totii se refera la ordinul ministrului educatiei prin care admiterea in facultate se face numai pe baza unui examen sau pe baza notelor obtinute la bacalaurat. Examenul national, mult criticat si laudat totodata anul trecut, are rolul unui arbitru obiectiv si impartial. Cine invata, are parte (de note bune). Cine are parte, are carte. Universitara. La un loc mai caldut, fara taxa, cu bursa, cazare asigurata. Acestea sunt mizele Ordinului MECTS nr. 3.313/ 2012 – cadrul general de organizare si desfasurare a admiterii in ciclurile de studii universitare de licenta, de master si de doctorat pentru anul universitar 2012-2013.
Ministrul Catalin Baba a precizat, in ceea ce priveste introducerea examenului de admitere sau a admiterii pe baza de dosar, dar fara a se lua in considerare notele din cei patru ani de liceu: “Incurajam reintroducerea unor probe scrise sau orale la admitere in universitate. De asemenea, intrucat a existat un bacalaureat riguros, iar in acest an dorim unul la fel, universitatile se pot baza pe notele de la acest examen. Ordinul interzice folosirea mediilor din timpul anilor de studiu drept criteriu de admitere, pentru ca exista diferente mari de notare de la un liceu la altul. Ne bazam pe un bacalaureat corect, a carui notare este identica in toate unitatile de invatamant“.
Ierarhic, de la ministru, la elevul de clasa a XII-a, sentimentul unei admiteri mai corecte decat in anii trecuti se afla pe un curent favorabil. „Masura luata de Ministerul Educatiei este una buna in ideea in care elevii ce provin din licee cu valori diferite au acum sanse obiective sa fie admisi la facultate. La admiterea din vara se va tine cont numai de examenul de bacalaureat. Pana la urma, nu intrarea la o facultate este pusa in pericol,