Bere, ciocolată şi sucuri expirate, marfă expusă la vânzare fără respectarea normelor în vigoare şi comerţ haotic, asta au descoperit comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Maramureş în urma controalelor pe care le-au efectuat În cursul săptămânii. Marfa verificată a fost cea mai căutată de clienţi în această perioadă.
Controale la 60 de agenţi economici din judeţ, care s-au lăsat cu 29 de amenzi în valoare de 30.600 de lei. Unităţile comerciale au fost verificate în ultima săptămână de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Maramureş. Controalele au vizat magazinele alimentare şi produsele specifice sărbătorilor pascale, care sunt cele mai căutate în această perioadă.
Comisarii au descoperit mai multe kilograme de marfă expirată În magazinele verificate. "Am găsit bere expirată încă din luna ianuarie, ciocolată expirată din luna august a anului trecut şi soia, expirată tot de atunci. De asemnenea, un alt agent economic a fost sancţionat pentru că a pus În vânzare sucuri expirate din luna august", a explicat Olivia Ardelean, şeful CJPC Maramureş.
Marfă incorect etichetată
Olivia Ardelean a mai adăugat că alţi agenţi economici au fost sancţionaţi pentru că au expus la vânzare pulpe de pui vrac fără elemente de identificare şi data expirării ori carne tocată, de asemenea, fără elemente de identificare.
Tot pe acelaşi considerent, se pare, comercianţi au pus la vânzare marfă adusă din Ungaria, fără etichete corespunzătoare cu elemente de identificare şi traducere în limba română. Cu astfel de etichete au descoperit zahăr, ulei, budincă, vopsea de ouă şi fructe. Tot în acelaşi fel a fost pus la vânzare şi peşte, la un alt magazin din judeţ.
Marfa expirată este retrasă permanent de la vânzare şi distrusă. Pentru celelalte nereguli, marfa se retrage de la vânzare până la r