Semnalul fusese dat în 2008, atunci când lista combinărilor de trei partide luate câte două fusese epuizată. Între principalele trei partide de pe scena politică fuseseră consumate toate alianţele posibile. Se făcuse demonstraţia că alianţele dintre partidele noastre nu au legătură cu afinităţile doctrinare, că forţele de atracţie-respingere dintre ele sunt egale. Partidele noastre se comportă ca nişte obiecte matematice abstracte, distribuindu-se în spaţiul politic exclusiv după legile hazardului - a se citi „interesele de moment ale liderilor".
Pasul următor a însemnat mutarea personajelor între partide. Liberali care plecau pentru că partidul nu era destul de liberal s-au întâlnit cu social-democraţi pentru care partidul abandonase principiile social-democraţiei într-o construcţie ciudată, fără altă ideologie decât aceea de a fi la guvernare. Culmea e că acest partid, pe care nu l-a votat nimeni niciodată, a devenit partid parlamentar cu toate drepturile aferente. De curând, a mai apărut un fel de partid parlamentar, o dată cu înscrierea unui deputat în acesta.
Apropierea alegerilor locale a adus un nou val de transferuri, dintre cele mai neaşteptate. Interesant este că, de regulă, avem de-a face cu demnitari în funcţie, fie că e vorba despre primari (Vâlcov la Slatina, Piedone la sectorul 4 şi mulţi primari de comune) sau preşedinţi de consilii judeţene (Frunzăverde la Caraş-Severin, Pruteanu la Neamţ); în principiu, datorită sistemului de vot majoritar într-un tur, aceştia deţineau poziţii avantajoase şi nu ar fi trebuit să aibă mari emoţii pentru reînnoirea mandatului la scrutinul din iunie. Cel mai probabil, aceste mişcări de ultimă oră dintr-o tabără într-alta sunt rezultatul unor negocieri al căror obiect este ascuns publicului.
Ce rezultă atunci când priveşti această sarabandă a măştilor din punctul de vedere al alegătorului? Acesta a