Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERSECŢII. Belphegor (I)

Publicat in Observator Cultural, joi 12 aprilie 2012 ·

O bună prietenă din Bucureşti m-a dojenit în urma articolului pe tema celor două realităţi, cea „reală“ şi cea percepută, publicat în urmă cu vreo lună. Dacă era să-l „pun la punct“ pe acel negaţionist ipo­crit (sau de rea-credinţă?), trebuia, îmi spunea prietena, să-l atac direct şi la obiect şi nu să-mi pierd vremea cu oblice incursiuni în lumea definiţiilor şi a semnificaţiilor semantice. Adevărul este că, atunci cînd m-am aşezat să scriu „Intersecţia“, am pornit la drum cu intenţia de a mă angaja într-o discuţie legată de natura realităţii politice la Benjamin Fondane, în pragul celui de-Al Doilea Război Mondial. Reciteam, la ora cînd o scriam, un capitol pe această temă pentru o carte despre Fondane, în pregătire. Introducerea unei dife­renţieri între o abordare fenomenologică şi una hermeneutică era necesară în descrierea atitudinii lui Fondane faţă de angajamentul politic în general şi, în particular, faţă de înţelegerea evenimentelor pe care le trăia în 1938-1939. Cum se întîmplă însă adesea, intervine ceva (în acest caz, o lectură în cyberspace despre „incidentul“ Şova) şi direcţia se schimbă brusc. Am adaptat deci cele două definiţii pe care le aşternusem deja pe hîrtie temei pe care subconştientul meu a decis, în cele din urmă, să o abordeze. În mai 1939, apărea un volum al revistei marseilleze Cahiers du Sud în care Fondane publica un articol intitulat „L’homme devant l’histoire ou le bruit et la furreur“. Mă gîndeam că „zgomotul“, fiind efectul exterior al evenimentelor, ar putea fi analizat în termeni fenomenologici, în timp ce furia ce rezultă în urma unei interpretări a acestora ar fi de domeniul hermeneuticii. Voiam să propun o interpretare a textului fondanian într-o cheie pe care nu am abordat-o în cartea mea. În e­senţă, Fondane susţinea că orice confruntare în sfera politicului este de domeniul raţio­nalului, şi asta fiindcă preopinenţii se

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noi informații cutremurătoare despre tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Cum au murit patronul și trei angajați

Ziare.com acum o ora
Patru bărbați, printre care și directorul fabricii de cașcaval din comuna Ibănești, județul Botoșani, au murit duminică, 24 iunie. Trei dintre victime au decedat încercând să-și salveze colegul, căruia i s-a făcut rău. Presa locală scrie că acestuia

Un autocar cu 57 de persoane și un camion s-au ciocnit. A fost activat Planul Roșu de intervenție, mai multe persoane sunt încarcerate

Ziare.com acum 4 ore
Planul Roșu de intervenție a fost activat în județul Sibiu după ce un autocar cu 57 de persoane și un camion au fost implicate într-un accident. „Plan Roșu activat în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Este vorba de un autocar care a ieșit

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum o ora
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Zeci de morți și dispăruți în urma unui incendiu la o fabrică de baterii de litiu. Unde a avut loc tragedia VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu devastator a izbucnit luni, 24 iunie, la o fabrică de baterii de litiu în Coreea de Sud, incendiu soldat cu zeci de morţi, informează AFP şi dpa. Iniţial, pompierii sosiţi la faţa locului au anunţat că o persoană a murit şi o alta a sufe

Aglomeraţie în mai multe puncte de trecere a frontierei la ieşirea din ţară pentru şoferii de autoturisme. Cel mai lung timp de aşteptare este la Nădlac II

News.ro acum o ora
. Mai multe puncte de trecere a frontierei sunt aglomerate luni, coloane de autoturisme formându-se la ieşirea din ţară, atât la graniţa cu Ungaria, cât şi la cea cu Bulgaria. otrivit aplicaţiei online a Poliţiei de Frontieră, cel mai aglomerat este

Paul de România a ajuns pe mâna Curții de Justiție a UE. Sesizarea României cu privire la mandatul european de arestare

Ziare.com acum 25 minute
Ministra Justiției, Alina Gorghiu a anunțat că sesizarea României cu privire la mandatul european de arestare în cazul predării lui Paul de România va fi dezbătută luni, 24 iunie, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Această sesizare a fo

Două municipii din România au intrat în topul celor mai FERICITE orașe din lume. Vezi care sunt acestea și ce loc ocupă în clasament

Gandul acum 30 minute
Cluj-Napoca și Brașov se numără printre cele mai fericite orașe din lume, conform unui studiu global care include 250 de locații. Cluj-Napoca ocupă locul 195, iar Brașovul se află pe poziția 220, ambele orașe fiind remarcate pentru eforturile lor în

A început votul intern în USR pentru alegerea unui nou președinte!

Ziua Constanta acum o ora
A început votul intern în USR pentru alegerea unui nou președinte! Anunțul a fost făcut de formațiunea politică pe pagina de Facebook. „De azi-dimineață, de la ora 8:00, membrii USR votează online noul președinte USR. Votul se încheie pe 26 iunie, l

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de caniculă! Se vor înregistra temperaturi cuprinse între 33 și 35 de grade

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările meteo de caniculă ce vizează mai multe județe din țară. Astfel a fost emisă o avertizare cod galben de val de căldură persistent, disconfort termic ridicat valabilă astăzi 24 iunie 2

24 iunie - Ziua Avocatului Român

Ziua Constanta acum o ora
În fiecare an, la 24 iunie, este celebrată Ziua Avocatului Român, instituită de Congresul Avocaţilor din 1998, ce reprezintă o oportunitate pentru promovarea valorilor profesiei de avocat și a rolului avocatului în statul de drept. Avocații reprez

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
joi

20°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

31°
lun.

19°/31°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/30°