O bună prietenă din Bucureşti m-a dojenit în urma articolului pe tema celor două realităţi, cea „reală“ şi cea percepută, publicat în urmă cu vreo lună. Dacă era să-l „pun la punct“ pe acel negaţionist ipo­crit (sau de rea-credinţă?), trebuia, îmi spunea prietena, să-l atac direct şi la obiect şi nu să-mi pierd vremea cu oblice incursiuni în lumea definiţiilor şi a semnificaţiilor semantice. Adevărul este că, atunci cînd m-am aşezat să scriu „Intersecţia“, am pornit la drum cu intenţia de a mă angaja într-o discuţie legată de natura realităţii politice la Benjamin Fondane, în pragul celui de-Al Doilea Război Mondial. Reciteam, la ora cînd o scriam, un capitol pe această temă pentru o carte despre Fondane, în pregătire. Introducerea unei dife­renţieri între o abordare fenomenologică şi una hermeneutică era necesară în descrierea atitudinii lui Fondane faţă de angajamentul politic în general şi, în particular, faţă de înţelegerea evenimentelor pe care le trăia în 1938-1939. Cum se întîmplă însă adesea, intervine ceva (în acest caz, o lectură în cyberspace despre „incidentul“ Şova) şi direcţia se schimbă brusc. Am adaptat deci cele două definiţii pe care le aşternusem deja pe hîrtie temei pe care subconştientul meu a decis, în cele din urmă, să o abordeze. În mai 1939, apărea un volum al revistei marseilleze Cahiers du Sud în care Fondane publica un articol intitulat „L’homme devant l’histoire ou le bruit et la furreur“. Mă gîndeam că „zgomotul“, fiind efectul exterior al evenimentelor, ar putea fi analizat în termeni fenomenologici, în timp ce furia ce rezultă în urma unei interpretări a acestora ar fi de domeniul hermeneuticii. Voiam să propun o interpretare a textului fondanian într-o cheie pe care nu am abordat-o în cartea mea. În e­senţă, Fondane susţinea că orice confruntare în sfera politicului este de domeniul raţio­nalului, şi asta fiindcă preopinenţii se