Cevengur (Editura Allfa, 2011, traducerea din limba rusă, postfață și note de Antoaneta Olteanu), romanul lui Andrei Platonov, nu este o lucrare de politologie, de sociologie, de economie politică sau vreun tratat de istoria mentalităților. Este doar un simplu roman. Cum s-ar zice,doar literatură. Și totuși. Așa cum s-a întîmplat cu numeroase alte cărți de literatură, tocmai acestea au surprins esențialul și au descris modul de funcționare al unei societăți (şi au privit spre oamenii obligaţi să accepte un sistem totalitar). Cu tot ceea ce implică o astfel de situare: absurdul și irealitatea imediată, birocrația și obediența asimilate pe căi nebănuite.

Cevengur și Andrei Platonov sînt mai vechi cunoștințe ale publicului românesc. La propriu și la figurat. Dar, de această dată, avem o traducere nouă și o ediție care marchează un an de la apariția colecției „Strada Ficţiunii“, lansate de Editura Alffa și coordonate de Alexandra Rusu. Scris între 1926-1929, Cevengur – un fel de Macondo sovietic al lui Platonov – apare în varianta sa inițială și integrală abia în 1988. Andrei Platonov murise în 1951. Cartea i-a supraviețuit. Un mare succes de public și o bună prețuire critică cunoaşte romanul în URSS-ul lui Gorbaciov, dar şi în numeroase alte ţări, în care este tradus cu promptitudine.

Comunismul trăit de sovietici parcă e altul, la Platonov, decît cel studiat de studenții de la universitățile americane. În Cevengur, o ideologie utopică strică vechea rînduială. Teroarea politică este disipată în frică și în resemnare, drama și umorul se întrețes. Minciuna se cuibărește în vorbe mari. Totul devine o mare minciună, Cine vrea să scape plătește scump. Viața și moartea nu mai au valoare la Cevengur. O lume întoarsă pe dos, în care oamenii devin neoameni. În această lume – lipsită de speranță și desfigurată –, se trăiește. Au trăit semenii noștri. Bun